Serena Williams a făcut furori la Paris Fashion Week, în acest an. Fosta jucătoare de tenis și-a făcut apariția la mai multe show-uri de modă și de fiecare dată a atras privirile cu ținutele sale spectaculoase. De la rochii mulate, la unele mini în culori aprinse, soția lui Alexis Ohanian a arătat că are un simț dezvoltat al modei.
Serena Williams, apariții spectaculoase la Paris Fashion Week
Serena Williams a lăsat în urmă terenul de tenis, dar începe să își facă simțită prezența la marile show-uri de modă de la Paris Fashion Week. Fosta jucătoare de tenis a călătorit din America pentru a participa la lansările noilor colecții ale unora dintre cele mai mari case de modă.
Sportiva, care este mama a două fete, Olympia și Adira, a atras toate privirile cu aparițiile ei pline de stil de la prezentările caselor Balmain, Balenciaga, Valentino și Off-White.
Serena a ales o rochie șic alb-negru cu un design floral, pe care a asortat-o cu o pereche de tocuri funky cu detalii de trandafiri, la show-ul Balmain, în timp ce, la cel organizat de Balenciaga, aceasta a optat pentru o rochie neagră și o haină albatru regal, pufoasă, la care a adăugat bijuterii uluitoare.
La prezentarea casei de modă Valentino, Serena Williams a arătat superb într-o rochie mini, cu detalii de puf la mâini, în culori mov-alb, pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi albi.
O apariție ce va fi greu de uitat a fostei jucătoare de tenis a fost cea de la Off-White, un Serena a ales să poarte o rochie neagră, mulată, cu tăieturi la mâneci și picioare, peste care a pus un hanorac sport, alb-negru.
Mai multe vedete și-au făcut apariția și au ocupat primele rânduri ale caselor de modă, la show-urile de prezentare a celor mai noii colecții. Printre acestea se numără Lilly Collins, Alessandra Ambrosio, Anna Wintour și Willow Smith.
Alessandra Ambrosio a ales o vestă albă îndrăzneață, cu ornamente cu pene, la care a asortat o fustă mini în același model.
Cher a avut și ea o apariție surprinzătoare la Paris Fashion Week, unde a apărut într-o bluză neagră și pantaloni plini de pietre strălucitoare și un sacou negru cu strasuri. Artista în vârstă de 77 de ani și-a prins părul blond într-un coc lejer și a fost surprinsă zâmbind pe tot parcursul show-ului.
Olivia Wilde a șocat întreaga lume când a apărut la prezentarea de modă Saint Laurent din cadrul Paris Fashion Week într-un body transparent, fără sutien. Actrița a combinat acest body cu o fustă creion maro și colanți negri, mănuși maro de operă, o curea în aceeași nuanță și ochelari de soare.
La rândul ei, Willow Smith, fiica lui Will Smith, a fost de nerecunoscut pe covorul roșu. Fiica celebrului actor, în vârstă de 23 de ani, și-a arătat abdomenul tonifiat în momentul în care a ales să poarte un pulover de tricot sexy și o pereche de blugi, un trench din denim și o pereche de cizme negre la show-ul Acne Studios Womenswear toamna/iarna 2024 – 2025.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum s-au îmbrăcat vedetele la show-urile caselor de modă, la Paris Fashion Week