De ce nu e sănătos să porţi şlapi

.

Chiar dacă par încălţămintea perfectă pentru vară, şlapii nu sunt tocmai ideali din punctul de vedere al sănătăţii. Află de la medicul ortoped de ce nu e sănătos să porţi şlapi.
Dacă eşti în căutarea unei variante mai lejere, după ce ai aflat de ce nu e sănătos să porţi pantofi cu toc, ar fi bine să nu te opreşti la şlapi. E adevărat că par ideali pentru o vară călduroasă, dar gleznele, genunchii şi spatele tău vor avea de suferit dacă îi porţi zilnic.

Şlapii îţi modifică mersul

„Studiile efectuate de experţi arată că şlapii nu sunt nici pe departe încălţămintea ideală ci dimpotrivă pot determina apariţia durerilor în diverse regiuni ale corpului şi au efecte adverse per ansamblu comparabile cu pantofii cu toc”, avertizează dr. Marius Negru, medic specialist ortopedie – traumatologie si manager al clinicii Ortokinetic.

E de înţeles că pantofii cu toc sunt periculoşi, de altfel se şi simte după ce îi porţi o zi. Dar cum e posibil să nu fie sănătoşi tocmai şlapii, care par aşa de comozi?
 
„Ei ne determină să ne modificăm mersul pentru a nu îi scăpa din picioare, ceea ce determină tensiuni crescute asupra ligamentelor”, explică dr. Marius Negru. Iar dacă mergi foarte mult în şlapi apare şi suprasolicitarea picioarelor, fiindca talpa nu prea absoarbe şocurile. Drept urmare, te trezeşti cu probleme ale gleznelor, genunchilor şi spatelui.

Există şi şlapi sănătoşi

Cei mai periculoşi sunt şlapii de plastic care se găsesc la toate magazinele. „Deoarece sunt perfect plaţi nu oferă suport pentru curburile picioarelor şi pot determina apariţia fasceitei plantare -o afecţiune dificil de tratat”, spune ortopedul. Din cauza lipsei de stabilitate poţi să te alegi şi cu entorse de gleznă sau alte probleme asociate căzăturilor.

Dr. Negru spune că nu e nevoie să renunţi de tot la şlapi. Îi poţi purta fără grijă la piscină sau la plajă atâta timp cât nu exagerezi.

Dar dacă îţi plac şlapii atât de mult încât nu vrei să te desparţi de ei există şi variante mai sănătoase. „Şlapii sănătoşi” sunt făcuţi din piele sau alte materiale durabile şi, cel mai important, „conferă suport pentru arcul plantar, pentru haluce – degetul mare de la picior – au adâncitură în dreptul călcâielor, absorb şocurile şi sunt uşor de purtat”, spune dr. Negru. El ne atrage atenţia că există şi producători de încălţăminte care ţin seama de standardele ortopedice.

Nu ar trebui să poarte niciodată şlapi cei care au probleme cu circulaţia, picior diabetic, nevrom Morton – afecţiune a unui nerv de la nivelul piciorului – sau alte probleme ale picioarelor.

Sandalele, ideale pentru vară

Dacă te-am convins să renunţi la şlapi, ar trebui să găseşti o pereche de sandale comode şi de calitate, acestea fiind încălţămintea ideală pentru vară din punctul de vedere al ortopedului.

„Ideale ar fi nişte sandale cu suport la spatele piciorului, fabricate respectând anatomia piciorului”, spune dr. Negru care ne recomandă să apelăm la încălţămintea fabricată după standardele ortopedice. Se găseşte în magazinele specializate şi în farmacii, iar preţul este asemănător cu cel al unor pantofi la modă.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale