Rujul burgundy, o alegere chic pentru buzele tale!

.

Ungaro îl propune pentru 2011 ca fiind unul dintre must have-uri. E vorba despre rujul burgundy, o nuanţă dramatică şi elegantă, un produs cosmetice pe care trebuie să-l ai!

Ruj burgundy

Rujul în nuanţa vişinei putrede este extrem de stilat şi se potriveşte femeilor care ştiu să-l poarte cu atitudine.

Arată excelent pe buzele pline, cărnoase, dar nici femeile cu buze mai subţiri nu trebuie să-l evite.

Atunci când decizi să porţi o astfel de culoare, mare atenţie la aplicare. Înainte de toate, pudrează-ţi buzele cu fond de ten sau o pudră translucidă, pentru o fixare mai bună. Un creion contru ton sur ton ar fi perfect, pentru a evita migrarea culorii.

Aplică rujul cu ajutorul unei pensule subţiri, niciodată direct, şi ai mare grijă la detalii: fără dinţi pătaţi sau buze depăşite.

Această nuanţă este recomandată mai ales seara, dacă rujul conţine sclipici, dar şi ziua, varianta mată.

Atunci când îţi răsfeţi buzele cu această nuanţă uşor dramatică, nu îţi machia
excesiv ochii.  Un eyeliner negru, o pereche de gene false, puţin fard alb luminos în pliul ochiului, sunt suficiente. Renunţă la culori tari pentru make up-ul pleoapelor ca să eviţi un look kitchos, mult prea extravagant şi încărcat.

Rujul vişină putredă complimentează tenul creol, însă se potriveşte şi celui porţelan, asta doar dacă intervine şi un blush roze!

Pont! Nuanţa burgundy îţi va face dinţii să pară mult mai albi, aşa că zâmbetul tău va fi sexy!

Îţi place rujul vişiniu? Ai purta această nuanţă sau o ai deja în portfard?

Foto: Hepta, Northfoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale