Rock de calitate

.

Highlight Kenosis isi lanseaza albumul „Glowing” printr-un concert …
Rock de calitateHighlight Kenosis isi lanseaza albumul „Glowing” printr-un concert extraordinar ce va avea loc pe 7 octombrie 2009, la binecunoscutul club Silver Church din Bucuresti, incepand cu orele 20:30.

Highlight Kenosis au invitat trupa Tiarra sa sustina un recital in deschiderea concertului lor.

Concertul HK de la Silver Church va marca si inceputul turneului national de promovare a albumului „Glowing”.

„Glowing” este un produs reprezentativ pentru HK, atat prin mesajul spiritual profund, cat si prin stilul muzical aparte, caracterizat de critica de specialitate drept melodic-progressive metal. Piesele albumului si aranjamentele muzicale ii apartin liderului si chitaristului HK, Matei Damian-Ulmu, versurile fiind semnate de solista HK, Oana Maria Stoica.

Pentru primul lor album, membrii HK, Matei, Oana, Dragos si John, au lucrat mai bine de o luna in studio, ulterior albumul fiind trimis in Suedia pentru remixare si remasterizare, la studioul producatorului de metal Teddy Moller, renumit in lumea muzicala pentru colaborarile sale cu artisti internationali, printre care si King Diamond, pentru care a deschis cu trupa sa, Loch Vostok, turneul mondial al acestuia.

Biletele vor putea fi procurate la intrarea in sala in ziua concertului, la pretul de 10 lei. Fanii HK care vor cumpara CD-ul la intrare, vor avea acces liber la concert. Pretul unui CD este de 25 de lei. Accesul in sala se va face incepand cu orele 20:00.

Lansarea primului album HK are suportul si sprijinul unei echipe de profesionisti, care s-au depasit pe ei insisi in realizarea unui produs muzical de exceptie, astfel:

  • Concept si grafica album: artistul vizual Cristina Venedict.
  • Sedinta foto si foto album: artistul vizual Tudor Plaiesu.
  • Productie album si eveniment: MHO, companie specializata in advertising, cercetare, productie discografica si evenimente.
  • Parteneri: metalhead.ro, muzicabuna.ro, ODS, Popcorn, port.ro, Radio Lynx, Sapte Seri.

Albumul va fi disponibil spre achizitie la concertul de lansare, dar si la urmatoarele concerte HK, precum si in Librariile Carturesti.

In perioda imediat urmatoare, fanii HK vor avea posibilitatea de a castiga numeroase invitatii la concertul din 7 octombrie, accesand site-ul trupei, www.highlightkenosis.com, dar si urmarind emisiunile si site-urile partenerilor media.

Pe 21 septembrie 2009, a avut loc in premiera la MTV, in emisiunea Alternative Nation, lansarea celui de-al doilea clip al trupei, la piesa „It Wasn’t Love”, care face parte din albumul „Glowing”. Clipul a fost filmat de regizorul Marius Olteanu si poate fi vizionat pe youtube si pe myspace.

Primul clip al trupei, la piesa „A Drop of You”, filmat de regizorul Valentin Partenie , a fost prezentat in premiera tot la MTV Romania, pe 2 iulie 2009. Vizionati clipul la: youtube si pe myspace.

Highlight Kenosis inseamna Matei Damian-Ulmu- chitarist si compozitor, Oana Maria Stoica- voce si versuri, Dragos Serbanescu- chitara bas si John Ciurea- tobe. Toti membrii trupei HK au studii muzicale sau artistice. Matei a absolvit Universitatea de Muzica din Bucuresti, sectia chitara clasica, si are la activ peste 15 ani in muzica, din care 10 ani in Bere Gratis si Trupa veche. Oana a studiat baletul timp de 9 ani la Liceul de Coregrafie din Bucuresti si 3 ani de actorie la Bucuresti si a facut parte timp de 2 ani din Trupa Veche. In prezent, isi perfectioneaza tehnica vocala prin lectii de canto. Dragos a absolvit Universitatea de Muzica, sectia corzi grave (contrabas) si Guildhallschool of Music and Drama din Londra si este sef de partida in Orchestra Radio. John a descoperit tobele de tanar si ulterior a absolvit Scoala de Arta, sectia tobe/percutie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton