Rochia de mireasă ecologică, vedeta târgului de nunți Expo Ideal Mariaj Iași

.

Rochia de mireasă din materiale neconvenționale, realizată de o echipă de studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, este cea mai admirată piesă expusă în cadrul târgului de nunți Expo Ideal Mariaj, care are loc, în acest weekend, în capitala Moldovei.
Organizatorii târgului care se desfășoară la Sala Polivalentă, și-au dorit să surprindă publicul ieșean printr-o serie de momente speciale. Printre cele mai savurate de către audiență s-a numărat expunerea unei rochii de mireasă cu totul inedite. Realizată manual în proporție de 100 %, de o echipă de viitori designeri, rochia a stârnit admirația tuturor celor prezenți la târg, jurnaliști și vizitatori deopotrivă. Deși confecționată din materiale la îndemâna oricui (hârtie, plastic și staniol), creația studenților de la Arte Vizuale și Design arată splendid, fiind romantică, elegantă și rafinată, aproape gata de purtat de orice femeie care urmează să spună „da”.
Studenții care s-au implicat în acest proiect, cu toată pasiunea și seriozitatea de care sunt în stare, au fost: Țanga Elena, anul III; Munteanu Alice, anul III; Pascal Alexandra, anul III; Ipate Oana, anul III; Policarpova Nadejda, anul III; Bârcă Anca Elena, anul III; Mihailiuc Corina, anul III și Roman Ana Maria, anul II Master. Au fost alese piesele executate de studentele Țanga Elena si Roman Ana Maria. Coordonatoarele proiectului au fost prodecanul Cornelia Brustureanu și asistentul universitar Cristina Hârțescu.

    
Vedete din Romania Vedete internationale