Zilele acestea are loc Festivalul de Film de la Roma, iar proiecţiile sunt precedate de defilarea vedetelor pe covorul roşu. Fără dubii, Eva Mendes a captat atenţia criticilor de......modă cu rochiile ei.Eva MendesVedeta de la Hollywood a radiat atât pe covorul roşu, cât şi la conferinţa de presă. Alegerile ei vestimentare au fost extrem de inspirate, în ton cu evenimentul, iar publicaţiile din întreaga lume nu au contenit să o laude.Rochia din satin, burgundy fane, lungă până în pământ, i-a desenat perfect silueta sculpturală. Umerii i-au fost puşi în valoare de corsetul cu detalii suprapuse, iar talia subliniată de nodul stilizat.Rochia a fost semnată de cei de la Gucci şi este model unicat, special conceput pentru divă.La întâlnirea cu presa, Eva Mendes a purtat o rochie vaporoasă, cu imprimeu delicat, pe care a asortat-o unor pantofi nude, de lac, cu barete, marca Brian Atwood.În altă seară, înainte de vizionarea filmului "La Dolce Vita", exotica actriţă a îmbrăcat o rochie culoarea şampaniei de la Versace. Drapajul de pe umăr, franjurii şi micuţele cristale au transformat ţinuta într-un spectacol estetic de excepţie.Citeşte continuarea în pagina următoare!Bianca Braandolini Daada, Keira Knightley, Valeria SolarinoRochiile maxi, somptuoase, au ţinut cap de afiş la ediţia cu numărul cinci a Festivalului de Film de la Roma. Bianca Braandolini Daada şi-a accentuat silueta de model cu o rochie superbă de la Valentino, cu un decolteu amplu, spate gol şi decupaje în zona coapselor. Părul satinat şi accesoriile aurii au completat perfect ţinuta.Keira Knightley a participat la şedinta foto şi conferinţa de presă îmbrăcată casual-smart, într-o rochiţă midi, cu mâneci scurte şi imprimeu cu iz retro. Botinele şi coafura au adus un plus discursului vestimentar.O superbă creaţie Gucci din colecţia Toamnă 2010 i-a răsfăţat corpul Valeriei Solarino. Rochia lungă, gri prăfuit, cu detalii aurite în partea de sus, i-a venit ca turnată.Un minus totuşi pentru lanţul de la baza gâtului. Putea să renunţe cu încredere la el, deoarece îi secţionează vizual partea de sus a trupului.Foto: Hepta, Northfoto