Şi acest weekend a fist bogat în evenimente mondene pentru celebrităţile de la Hollywood. Iată cele mai frumoase rochii purtate de vedete pe covorul roşu.
Miranda Kerr şi Alessandra Ambrosio au fost superbe în rochii care le-au pus perfect în valoare silueta de topmodel. Dacă Miranda a ales o rochie vaporoasă pe un umăr, Alessandra a optat pentru un decolteu foarte adânc în formă de „V” pe o rochie cu aplicaţii strălucitoare. Ambele foarte sexy!
Mai tinerele Vanessa Hudgens şi Miley Cyrus au optat şi ele pentru ţinute care să le pună în valoare senzualitatea. În mod surprinzător, Miley nu a apărut pe covorul roşu aproape dezbrăcată, aşa cum face de obicei, ci a purtat o pereche de pantaloni maxi şi o cămaşă albă. E drept totuşi că a lăsat la vedere sutienul, ca din greşeală. Vanessa a fost foarte frumoasă şi elegantă într-o ţinută all black formată din fustă maxi şi un top decupat cu mâneci lungi.
Kelly Osbourne, care arăta tot mai bine după ce a slăbit multe kilograme, pare că a început să se îngraşe la loc. Chiar şi aşa, a arătat foarte bine într-o rochie roşie, mulată, cu inserţii din dantelă pe piept, talie şi mâneci.
Katie Holmes a fost prezentă la un eveniment fără pretenţii, aşa că a purtat o fustă neagră mini şi un pulover alb cu ţinte, o ţinută relaxată şi comodă. Cât despre Lindsay Lohan… nu înţelegem prea bine ce a vrut să facă, dar ţinuta ei nu este demnă de covorul roşu. A purtat un tricou alb simplu şi un fel de şosete din piele lungi până la jumătatea coapselor.