Doar 23 % dintre femei sunt multumite de podoaba lor capilara. Daca nu te numeri printre ele, e bine sa stii care sunt prietenii, dar mai ales dusmanii parului!
4 prieteni de nadejde!
Balsamul de par – aplicat dupa fiecare spalare doar pe lungime si in strat mai mare pe varfuri face minuni cu o conditie: sa fie ales … cu cap (adaptat tipului de par si din aceeasi gama cu samponul).
Masca hranitoare – este ideal daca o folosesti saptamanal si o aplici pe firul umed, apoi invelesti tot parul intr-un prosop inmuiat in apa calda sau stai cateva minute sub o casca speciala pe care fie ai cumparat-o impreuna cu feonul, fie o poti lua din orice magazÃn cu accesorii capilare. Costa intre 25-60 lei.
Peria cu par natural – stiu ca este o raritate si destul de scumpa dar este ideala mai ales daca parul tau este subtire sau a devenit fragil in urma tratamentelor chimice (decolorare, suvitare, permanent).
Fiolele regenerante – le gasesti in liniile profesionale Wella, LOreal, Londa, Keune, distribuite exclusiv in saloanele de coafura. Rolul lor este sa salveze parul deteriorat de la foarfeca. Foloseste dupa fiecare spalare tot continutul unei fiole, ai rabdare sa-si faca efectul (10/15 minute) apoi clateste bine parul.
4 dusmani de temut!
Placa de intins parul. Da…stiu ca parul tau arata minunat cand este bine intins si fiecare suvita sta cum vrei tu! Dar renunta la perfectiune in favoarea sanatatii parului. Folosita zilnic sau dupa fiecare spalare, placa da parului tau (pentru scurt timp !) un aspect ingrijit dar il deterioreaza incet si sigur. Mai ales daca o folosesti pe parul ud dupa ce ai folosit spray fixativ sau ceara modelatoare.
Bigudiurile cu arici. Sunt de acord cu tine ca se aplica usor modeleaza imediat si sunt foarte ieftine. Dar ai vazut cat par ramane pe ele indiferent cat de usor le scoti ? Ia inlocuieste-le cu cele din burete ! Tine-le 10 minute in plus si vei vedea ca modeleaza la fel de bine si-ti raman si firele la locul lor.
Feonul. Face parte din inamicii parului doar daca il folosesti des, pe parul foarte ud, il tii foarte aproape de fir si-l fixezi la caldura maxima. E normal sa vrei sa-ti usuci parul cat mai repede dar nu e „obligatoriu” sa-l si arzi!
Elasticele si agrafele dure. Sunt ideale pentru coafurile sofisticate si la fel de eficiente la rupt firele de par. Cele mai bune sunt elasticele groase, invelite in bumbac, satin sau matase. Aluneca mai bine pe par si nu-l rup. Cat despre agrafe si ace de coc, foloseste-le pe cele de plastic, nu de tabla. Sunt si mai frumos colorate!