Prețul exorbitant al pantofilor „zero”, cea mai recentă creație scandaloasă a brandului Balenciaga: „Mă doare doar privindu-i”

.

Balenciaga continuă rage-baiting-ul cu cea mai recentă creație, pantoful „zero” sau pantoful „desculț”, care acoperă doar degetul cel mare de la picior, călcâiul și talpa. Potrivit casei de modă de lux, acest design este menit să favorizeze conectarea cu natura. În realitate, demersul nu este nimic altceva decât încă un design scandalos care să genereze reacții în mediul online, pe principiul „publicitatea negativă e tot publicitate”.

Prețul exorbitant al pantofilor „zero” de la Balenciaga

Balenciaga „a ales violența” la începutul anului 2025, lansând încă un produs revoltător, pantofii „zero”. Și mai revoltător este prețul acestor tălpi de pantofi marketate drept pantofi, respectiv 450 de dolari sau 2.130 de lei. Brandul îi asigură pe cumpărători că noua creație este confortabilă și, totodată, o cale de a se conecta cu natura.

Pantoful „zero” este, în esență, o talpă din spumă EVA turnată 3D, cu o cupă rotunjită pentru călcâi și o carcasă pentru degetul mare. Restul? Piciorul tău, liber și expus. Acest design minimalist a împărțit Internetul în două, comentariile variind de la intrigat la „mă doare doar privindu-i”.

De-a lungul ultimilor ani, Balenciaga a transformat hainele și accesoriile pe care le-a creat într-o platformă pentru comentariu social. Colecțiile anterioare ale brandului au generat discuții despre consumerism, sustenabilitate și chiar modă post-apocaliptică.

Citește și: Cele mai ridicole creații de designer. Fusta prosop Balenciaga, ghemul Tiffany & Co. și geanta găurită Louis Vuitton sunt doar câteva / Galerie foto

Ce beneficii susține Balenciaga că au pantofii „zero”

Cu toate acestea, brandul s-a aflat în centrul unui scandal mediatic de proporții în anul 2022, după o campanie în care apar copii de doar câțiva ani ținând în brațe ursuleți de pluș îmbrăcați în costume BDSM. Ulterior, Balenciaga a retras campania de Crăciun Toy Stories, după un val uriaș de reacții și acuzații de pedofilie.

În plus, brandul este renumit pentru propunerile sale bizare, de la „tenișii Paris” incredibil de deteriorați și fusta prosop, până la geanta sac de gunoi. Tenișii s-au vândut cu între 495 și 625 de dolari, fusta prosop cu 925 de dolari, iar geanta cu 1.790 de dolari. În 2025, la toate acestea se adaugă pantoful „zero”, deloc practic și la suprapreț.

Pantofii „zero” oferă o interpretare hiper-minimalistă a unui trend care a câștigat popularitate în ultimii ani. Susținătorii acestui gen de încălțăminte evidențiază beneficii precum echilibrul îmbunătățit și propriocepția (conștientizarea corpului în spațiu). Rămâne pentru cei curajoși să testeze dacă pantofii „zero” oferă cu adevărat aceste avantaje, însă cert este că design-ul redefinește limitele a ceea ce considerăm un pantof clasic.

Foto: Instagram

Ultima modificare ianuarie 27, 2025 6:09 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale