Premiile Grammy: Cum s-au îmbrăcat vedetele

.

Decernarea premiilor Grammy, cele mai prestigioase recompense ale muzicii americane, desfășurată la Staples Center din Los Angeles, s-a caracterizat prin extravaganţă şi strălucire, vedetele întrecându-se în apariţii senzaţionale.

Una dintre vedetele care nu se tem de apariţii provocatoare, Rihanna, s-a asigurat că apariţia ei va fi comentată zile întregi, purtând o creaţie roz Giambattista Valli, completată de bijuterii Chopard. Voluminoasă şi extravagantă, ţinuta ei a atras toate privirile, primind numeroase aprecieri din partea designerilor.

Miley Cyrus a uimit pe toţi cei prezenţi cu ţinuta ei „cuminte”. Obişnuiţi cu extravaganţele vedetei, apariţia ei s-a caracterizat prin conservatorism, lucru deloc rău. Rochia Alexandre Vauthier i-a pus în valoare silueta silfidă, iar decupajele strategic amplasate au contribuit la sporirea sex-appeal-ului.

În încercarea de a-şi crea o imagine de style icon, Kim Kardashian mizează în apariţiile ei numai pe creaţiile marilor case de modă. Aşa s-a întâmplat şi la Premiile Grammy 2015, când starleta a ales o ţinută stil halat, semnată Jean Paul Gaultier, accesorizată cu bijuterii Lorraine Schwartz, însă outfitul a fost destul de controversat.

O intrare deosebită şi-a făcut pe covorul roşu Rita Ora, care a strălucit din orice unghi cu rochia ei argintie Prada, cu mâneci lungi. Coafura pixie, machiajul dramatic şi bijuteriile Lorraine Schwartz au contribuit şi ele la un look de excepţie.

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale