Toţi ochii au fost îndreptaţi aseară către prima familie a Statelor Unite. La ceremonia de învestire pentru al doilea mandat, preşedintele Obama, fiicele şi soţia lui au fost familia perfectă.
Aseară a avut loc la Washington ceremonia de învestire a lui Barack Obama, ales pentru a doua oară preşedinte al SUA. Cu ocazia paradei şi a balului organizate cu mare fast, Obama s-a mândrit nu doar cu susţinerea americanilor, ci şi cu familia lui.
Preşedintele a fost însoţit tot timpul de cele două fiice, Sasha şi Malia, şi, evident, de prima doamnă, Michelle. Fetiţele au fost foarte frumoase în paltoane colorate, potrivite vârstei lor, în timp ce Michelle Obama a ales un palton elegant mai închis la culoare.
Poze: Michelle Obama, elegantă într-o ţinută veselă
La balul ce a urmat ceremoniei, Michelle a fost superbă ca întotdeauna într-o rochie Jason Wu într-o nuanţă frumoasă de roşu. Preşedintele şi prima doamnă au părut din nou un cuplu perfect. Ceid oi s-au complimentat reciproc, aşa cum obişnuiesc să o facă adesea în discursurile lor. „Unii se îndoiesc de calităţile preşedintelui, dar nimeni nu se poate îndoi de calităţile primei doamne. Ea este jumătatea mea mai bună şi partenera mea de dans, Michelle Obama”, a spus Barack Obama când a invitat-o în scenă pe soţia lui pentru primul dans al balului.
Alegeri SUA 2012: Top 4 Prime Doamne stilate ale Americii
„Mă transformă într-un bărbat mai bun şi un preşedinte mai bun”, a mai spus Obama despre soţia lui.
„Am fost încântată să-l văd pe acest individ frumos şi cuceritor transformându-se în bărbatul şi preşedintele care este acum”, a zis şi Michelle despre soţul ei.