Poze: Primele imagini cu băieţelul lui Ellie White

.

La trei luni de când a devenit pentru prima dată mamă, Ellie White a realizat prima şedinţă foto alături de băieţelul ei, pentru revista Viva!. Artista apare în ipostaze calde, emoţionante, alături de cele mai importante persoane din viaţa ei: logodnicul Doru Tinca şi rodul iubirii lor, Mihai, un copil superb.
Experienţa maternă s-a dovedit a fi o reală provocare pentru solista care şi-a continuat activitatea muzicală până în luna a opta de sarcină. În tot acel timp, Ellie s-a documentat, a citit cărţi despre creşterea corectă a bebeluşului, astfel că la  venirea pe lume a acestuia, pe 28 noiembrie 2012, să fie total pregătită pentru noua etapă din viaţă.
Astfel se face că, în reprizele de plans ale bebeluşului, nu au intrat în panică şi au ştiut să reacţioneze firesc. “Suntem foarte curioşi din fire şi am citit, întrebat şi căutat pe internet cam tot ce se putea găsi despre bebeluşi pentru a putea fi pregătiţi pentru fiecare moment în care Mihăiţă va plânge sau va fi agitat. În concluzie, le-am luat prin eliminare şi nu am ajuns la faza de panică pentru că descopeream cauza plânsului”, a declarat Ellie White pentru revista Viva!.
ellie white
Experienţa maternală este catalogată de solistă drept “minunată şi emoţionantă”. “În fiecare zi trăim momente emoţionante pentru că în fiecare zi bebe creşte şi face lucruri noi. Cele mai frumoase momente pe care le trăiesc alături de Mihăiţă sunt întotdeauna clipele de după băiţă când îi dau să pape şi se lasă moale la mine în braţe şi mă priveşte cu ochişorii lui mari şi frumoşi. Atunci mi se înmoaie inima şi. nu de puţine ori, îmi dau lacrimile privindu-l”, adaugă artista.
La capitolul siluetă, Ellie White mărturiseşte că nu a avut mari bătăi de cap. Solista a depus 15 kilograme în timpul sarcinii, dar a ajuns, în doar o lună după naştere, la greutatea iniţială.
Am fost foarte ‘harnică’ în timpul sarcinii şi am adunat un total de 15 kg, dar am fost o norocoasă şi am scăpat de 10kg în primele două săptămâni după naştere. Am inceput de o lună să merg la sală şi am revenit la meniul sănătos-vegetarian de dinainte de sarcină”, adaugă artista.
ellie white
Ellie se declară fericită pentru că are permanent sprijinul logodnicului ei, Doru Tinca, cel care îi ghidează şi cariera în calitate de manager.
Am învăţat să ne pricepem la toate şi amândoi ne descurcăm în toate situaţiile pentru că am participat în egală măsura la creşterea lui Mihăiţă. În primele săptămâni Doru era cel care se trezea noaptea mai des, îi dădea de mâncare şi îl schimba, până mi-am revenit şi eu puţin cu somnul şi am făcut schimb”, spune solista, adăugând că prima reacţie a lui Doru, la maternitate, atunci când şi-a văzut copilul, a fost să spună scurt, cu ochii umezi, „E superb!”.
Ellie White se pregăteşte să lanseze în această lună o nouă piesă şi un nou concept de show pentru noua serie de concerte din această primăvară.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton