Paltonul-rochie este, în viziunea stiliştilor, piesa must-have a începuutului de an 2015 şi nu este de mirare că multe dintre vedete au adoptat deja acest item.
Super-stylista Caroline Sieber a văzut potenţialul potenţialul paltonului-rochie, pe care l-a transformat în piesa de rezistenţă a apariţiei ei la o prezentare de modă Chloe. Asocierea dintre botinele burgundy, albul hainei şi poşeta pepit au făcut senzaţie.
Imagine a ceasurilor TAG Heuer, Cameron Diaz nu putea să-şi facă o apariţie oarecare la deschiderea unui nou magazin al firmei pe Fifth Avenue. Aşa că ea a mizat pe noua piesă în tendinţe, paltonul-rochie, iar modelul semnat Giambattista Valli a primit numai aprecieri din partea criticilor.
Rafinament şi stil au fost cuvintele cu care stiliştii au descris apariţia actriţei Leelee Sobieski la Săptămâna Modei de la Paris. Roşul outfitului a fost echilibrat perfect de centura argintie care îi marca talia, dar şi de pantofii cu baretă.
La succesul paltonului-rochie a contribuit şi Kate Middleton, care preferă acest tip de croială pentru apariţiile ei publice. Având în vedere că a fost declară în numeroase rânduri cea mai elegantă vedetă, exemplul ei merită urmat.
Nicole Richie a întors toate capetele la petrecerea VH1You Oughta Know, când a apărut într-o jachetă-rochie Balmain de inspiraţie military, pe care a „îmblânzit-o” cu bijuterii aurii statement semnate Giuseppe Zanotti, dar şi cu o pereche de saboţi nude marca Gianvitto Rossi.
Delicateţea şi frumuseţea actriţei Emma Watson a fost pusă perfect în evidenţă de paltonul-rochie Christian Dior, purtat de vedetă la o gală de caritate. Accesoriile negre minimaliste au contribuit şi ele la un look de excepţie.