Jocurile Olimpice au fost subiectul de pe buzele tuturor, iar Nadia Comăneci nu avea cum să lipsească din ecuaţie, devenită celebră după nota perfectă luată la JO de la Montreal din 1976. Cântăreaţa Celine Dion a mărturisit cât de mult o admiră pe gimnasta româncă.
„Ea aproape că mi-a schimbat destinul. Am iubit atât de mult puterea ei, dedicaţia ei şi munca grea pe care a depus-o. Îmi doream să fiu ca ea. Nu era vorba doar de gimnastică, ci de întreaga ei atitudine şi înfăţişare„, a spus vedeta, potrivit Mediafax.
20 de ani mai târziu, după ce a văzut-o pe Nadia Comăneci la Montreal, Celine Dion a avut ocazia s-o întâlnească pe sportiva româncă, tot în cadrul Jocurilor Olimpice, dar de această dată la Atlanta, SUA. Cântăreaţa a povestit că a fost un moment emoţionant atunci când a văzut-o pe Nadia Comăneci la uşa camerei ei de hotel, neştiind de surpriză.
Foto:Northfoto
Indiciul de pe 13 august este: orgasm