În colecţiile primăvară vară 2011, designerii au inserat modele superbe de pantaloni. Unica.ro îţi arată ce se poartă în sezonul cald, iar de tine depinde ce pantaloni alegi!Pantaloni înfloraţiDiafani, chic, cu un aer romantic, aşa sunt pantalonii pe care casele de modă D&G, Erdem şi Lamb îi propun.Vorbim despre modele din materiale fluide, vaporoase, din mătase fină, pantaloni stropiţi cu imprimeuri dulci, de la floricele minuscule, colorate, până la fluturi stilizaţi.Aceştia pot respecta croiul clasic, conic, or se pot îndrepta spre sfera orientală, de pantalon-harem.Designerii ne recomandă să purtăm aceşti pantaloni cu platfome înalte şi topuri care să urmărească aceeaşi linie spumoasă, gingaşă.Citeşte continuarea în pagina următoare!Pantaloni evazaţiFie că vorbim de jeanşi sau de pantaloni normali, croiul evazat, cu talie înaltă, este iarăşi pe val.În colecţia Akris regăsim pantaloni lărguţi, din materiale uşor peliculizate, în culori electrice. Albastrul regal este o nuanţă despre care ştim că a revenit în forţă, aşa că nu ne miră explozia cromatică din mai toate colecţiile.Issa vine cu o altă propunere de pantaloni evazaţi: modelul din materiale ce urmăresc linia corpului, cu talie înaltă, decorată cu cordoane împletite, pe care îi poţi purta cu sandale romane, cu talpă joasă.La Roksanda Ilincic întâlnim iar albastrul electric, de data aceasta metamorfozat în perechi de pantaloni cu o croială elegantă.Citeşte continuarea în pagina următoare!Pantaloni haremModa se reinventează continuu, aşa că pantalonii harem revin în prim plan, cu mici adăugiri textile şi sub o nouă formă.Dacă până acum erau speciali datorită turului lăsat, designerii s-au gândit să îi restructureze puţin cu ajutorul drapajelor, penselor şi faldurilor de material.La Krizia, Bora Aksu şi YSL regăsim acest trend îndrăzneţ, care promite să declanşeze o isterie în moda sezonului cald.Foto: Imaxtree