Ea este cea mai frumoasă româncă! A câştigat Miss World România 2014

.

Are 25 de ani, este studentă la Medicină, se numeşte Bianca Fanu şi a câştigat titlul de Miss World România 2014, ceea ce înseamnă că va reprezenta ţara noastră în competiţia celor mia frumoase femei din lume.

Bianca Fanu a câştigat titlul Miss World România 2014 la sfârşitul săptămânii trecute, iar miercuri Organizaţia Miss World a confirmat oficial titlul ei, conform regulamentului, în care se stipulează că o concurentă trebuie validată de acest forum, nefiind suficient să câştige doar finala naţională a competiţiei.

Bucuria Biancăi Fanu a fost imensă: „De când eram mică, am visat să fiu pe scena Miss World, motiv pentru care încă nu îmi vine să cred că visul meu e pe cale să devină realitate. Onoarea de a câştiga titlul Miss World România 2014 şi şansa de a reprezenta România în cadrul celei mai importante şi prestigioase competiţii de frumuseţe din lume vor face categoric ca această experienţă să fie de neuitat pentru mine, de departe cea mai frumoasă experienţă din viata mea. Voi face tot ce îmi stă în putere să promovez în faţa întregului mapamond turismul, cultura şi tradiţiile României”, a declarat tânăra.

Bianca are 25 de ani, 1,70 metri înălţime, dimensiuni 86-60-90 centimetri şi este născută în Timişoara. Este studentă în anul al cincilea la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Bianca a făcut în trecut trei ani de balet, iar în prezent practică yoga, pilates, aerobic şi înot. Are patru câini adoptaţi şi îşi doreşte să înfiinţeze un adăpost pentru câinii abandonaţi din Timişoara.

Bianca Fanu va pleca să reprezinte România la Miss World 2014 în perioada 19 noiembrie – 15 decembrie, în Londra, acolo unde va concura alături de peste 120 de candidate din tot atâtea ţări din întreaga lume.

    
Vedete din Romania Vedete internationale