Miley Cyrus a avut o apariţie spectaculoasă la o petrecere mondenă care a avut loc în weekend. Îţi place cum arată?
Miley Cyrus a fost prezentă pe covorul roşu la petrecerea VH 1 Divas, alături de alte dive ale muzicii internaţionale. Dar dintre atâtea vedete Miley a avut cea mai spectaculoasă apariţie.
Ea a purtat o rochie neagră mulată şi lungă până la jumătatea gambei, dar cu decupaje sexy pe talie si pe picioare. O apariţie sexy, stilată, dar cu un aer rebel. MIley a urcat şi pe scenă, unde a oferit un spectacol incendiar, îmbrăcată într-un outfit punk.
Miley Cyrus are 20 de ani şi este fiica celebrului cântăreţ country Billy Ray Cyrus. Ea a devenit faimoasă după rolul din celebrul serial „Hannah Montana”. Şi-a dorit să joace în filme după ce l-a văzut pe tatîl său pe platoul serialului „Doc”, unde Billy Ray a avut rolul principal.
Alte roluri faimoase au fost cele din „High School Musical” şi „The Last song”. Pe platoul acestuia din urmă, l-a cunoscut pe Liam Hemsworth, care interpreta rolul principal masculin, iar din 2009 cei doi sunt nedespărţiţi. În mai 2012, Liam a cerut-o de soţie pe iubita lui. Nu se ştie încă data nunţii.