Am raspuns acum ceva vreme printr-un articol la aceasta întrebare………
Sincer, e o întrebare extrem de complicata. Cu totii citim povesti de viata, vedem filme cu retete de succes, dar nici povestea nici filmul, nu pot fi decât cel mult un ghid de calatorie.
Eu nu cred într-un stereotip sau o regula care te poate duce undeva (cu atât mai putin în moda). Aceasta meserie îti da posibilitatea sa nu ai reguli, sa calci cum vrei, sa modifici tabuuri si sa grabesti pasul.
Extrapoland, povestea poate fi simpla sau extrem de alambicata, ideea e sa fie spusa într-un mod cat mai parolist. Eu cred ca trebuie sa ai o dorinta simpla de a fi tu însati, undeva pe reverul unei haine… puterea de a depasi ostacole majore sau minore, fruntea sus mereu. Sa-ti spui ca esti bun, sa simti ziua de mâine, mai precis sa fii sigur ca si tu ai o stea norocoasa.
Cu siguranta vine povestea aceea, o stii, cu munca pe rupte, constientizarea limitelor, doi pasi înainte unul înapoi, gândurile acelea: povestea mea o sa aiba happy-end. Cu siguranta nici aceasta nu e o regula… Dar, mergand inainte sigur nu ai nimic de pierdut.
În modă trebuie să existe acel ceva, atât de relativ încât veşnic trebuie reinventat.
Eu traiesc împacata cu mine. Din punctul meu de vedere cred ca am facut alegerea câstigatoare. Bineînteles, nu tot timpul pot sa fac ce vreau, trebuie sa traiesc si din pacate asta nu se întâmpla într-o lume perfecta.
Totul este sintetizat în concret, un concret al unei generatii prea obosite de net, nou si idoli virtuali. Dar, fiecare dimineata, atunci când macar jumatate de zi poti face ceea ce îti doresti, e însorita. Moda e o stare de spirit, iar daca tu, într-o dimineata cu soare, poti cu siguranta sa daruiesti si celorlalti lucruri frumoase, candoarea culorilor asezate cum trebuie.
Hainele trebuie facute din instinct, altfel aceasta îndeletnicire nu functioneaza. Marketingul este ceva colateral. Moda este schimbare, iar oamenii care o fac trebuie sa fie mereu pregatiti pentru ea. Fiecare rochie are o clipa a ei, de obicei cea prezenta viitorului ei este catalogat drept vintage. Sa faci pasi
înainte, obligatoriu tot înainte, cât mai mari, asta este esenta unui designer vestimentar al sec. XXI. As putea sa va povestesc o mie de lucruri despre mine, nimic fabulos. Nu sunt obsedata de perfectiune, de fapt nu sunt obsedata decât de: pantofi, inele cu pietre mari, carti de calatorie, sticlute de parfum vechi, insule, negru antrocit, filme, Chanel, Paris, ciocolata…
Sunt extrem de curioasa în legatura cu orice. Ma enerveaza ipocritii si oamenii aparent blazati. Nu sunt ciudata mai mult decat este necesar si nu beau decât apa Evian. As putea sa vorbesc despre haine, creatori, fascinatia pe care o aduc în viata noastra, cred ca as putea sa nu ma opresc niciodata, pentru ca, primele mele amintiri constiente se leaga de un caiet de matematica ce continea în mare parte schitele unor rochii.
Aici cred ca a început povestea mea, în primele ore de matematica, mi-am constientizat prioritatile. La ora aceea probabil nu era un lucru bun. Întrebarile majore, esentiale le-am pastrat pentru orele de Drept Roman în care adagiile erau înlocuite cu fuste, bluze, pliseuri. Atunci am stiut ca asta o sa fie.
Nu poti sa te gândesti la pantofi cu toc stilletto într-o sala de tribunal. În sala de judecată nimic nu poate fi reinterpretat după o temă trecută, totul cere responsabilitate şi cu siguranţă dăruire. Altfel de dăruire.
Mă întreaba cineva: de câţi bani trebuie să dispui pentru a-ţi dezvolta o astfel de afacere?
Habar n-am! Poţi să începi cu un ac, aţă şi rochia bunicii… Trebuie să ştii cum să o tai. Galliani a început cu retro-vintage, una dintre temele lui preferate. Poţi să ai o idee, să faci o rochie, un şal, ceva magnific care să-ţi aduca totul la picioare dintr-o dată… sau poţi cheltui enorm, după politici de marketing genial fără rezultate pozitive.
Alegerea ideală nu cred că există, există doar drumuri pe care ne ghidăm singuri cu dăruire şi credinţă în propriile forţe.
„Nu vă temeţi de perfecţiune! N-o s-o atingeţi niciodată!”, spunea Salvador Dali.