Luminiţa Gheorghiu este protagonista filmului „Poziţia copilului” şi unul dintre motivele pentru care pelicula a câştigat Ursul de Aur. Am stat de vorbă cu ea imediat după marele succes de la Festivalul de la Berlin despre rolul din film şi cariera de… mamă. La Berlin aţi fost prezentă la premiera „Poziţia copilului“, dar aţi lipsit de pe scenă atunci când filmul a fost declarat câştigător.-De ce nu aţi participat la gală?
După premieră ne-am întors cu toţii acasă, apoi am fost rechemaţi la Berlin peste câteva zile. Eu a trebuit să rezolv nişte lucruri în România şi nu am mai putut pleca. Dar acum premiul a venit acasă şi îi aparţine întregii echipe. Ursul a venit! Aştept premiera oficială din Bucureşti şi atunci o să facem o petrecere de pomină!
În prima jumătate a filmului, Cornelia e un personaj antipatic, dominant, iar fiul ei pare victima comportamentului mamei. Cât de greu este să jucaţi un astfel de personaj care poate trezi antipatia publicului?
Personajele negative sunt foarte interesante, dar, în acest caz, victima reală este Cornelia. Se lasă folosită de băiatul ei, Barbu, şi de soţul ei, domnul Făgărăşanu. I se pun în spate tot felul de lucruri pe care ea le rezolvă. E foarte uşor pentru Barbu să ceară ajutorul într-o situaţie şi să îl refuze în alta. Dacă ai putere să te rupi de duritatea acestei mame, rezolvă-ţi singur problemele. De ce o părăseşti în clipa în care te-a scăpat de puşcărie? A, o părăseşti când ţi-e uşor? Sunt tineri care îşi iau viaţa în propriile mâini la vârste fragede, şi atunci nu mai există părinţi care domină. Vezi continuarea interviului cu Luminiţa Gheorghiu pe viva.ro!