Mirela Stelea, frumoasa creatoare de modă, a fost model pentru un tutorial de beauty ce vrea să suprindă look-ul punk. Învăţaţi, pas cu pas, cum să vă machiaţi şi coafaţi exact ca Mirela!
Look punk
Make-up
La acest tip de machiaj este bine să punem accentul pe ochi, lăsând buzele în culori nude. Se începe cu o bază de fond de ten, pudră translucentă, prin care acoperim şi buzele, dupa care se aplică creion dermatograf pe toata pleoapa mobilă, pentru a conferi intensitate machiajului. Apoi se estompează şi se fardează cu negru mat toată pleoapa mobilă, difuzând foarte bine spre coadă, depăşind coada ochiului, cât şi spre arcadă.
Se aplică blush de culoarea piersicii sau nuanţe bronze. Buzele sunt acoperite cu fond de ten sau răsfăţate doar cu un ruj mat în nuanţă nude.
Hairstyle
Se aleg şuviţe din părţile laterale ale capului, din care se fac două împletituri subţiri, care se prind mai apoi la ceafă cu agrafe.
Partea de sus a capului se tapează începând din frunte până aproape de ceafă, după care toată lungimea parului va fi împletită într-o coadă mai groasă. Părul nu trebuie să fie neapărat finisat pentru că aspectul voit-neglijent este foarte sexy!
Make-up artist: Alina Brailescu, Hair-style: Centro Donna Salon