Fie că participă la un dineu, la o strângere de fonduri sau la o partidă de hockey, Kate Middleton, ducesă de Cambridge, arată mereu impecabil. Iată o selecţie de ţinute.
Kate, eleganţă la superlativ
Ca o adevărată faţă regală, Kate adoptă mereu ţinute sobre, elegante, însă le transformă cu stil în nişte apariţii extrem de feminine şi rafinate.
Paltoanele cu croi perfect îi avantajează silueta filiformă, rochiile îi vin mănuşă, iar pantofii sunt mereu simpli, cu toc mediu.
Pliseurile, broşele, florile naturale, broderia, centurile, detalii feminine precum funde, cordoane sau cureluşe sleek sunt preferatele ducesei.
Şi când evenimentul îi cere să adopte o ţinută sport, Kate este în tendinţe: jeanşi nuanţa piersicii coapte, sacou cu nasturi metalici, tricou alb simplu şi o eşarfă din mătase în tonurile ansamblului. Chic! Îţi place cum se îmbracă Kate? Foto: Northfoto