De la starurile de cinema pana la japonezele extravagante si printesele lumii musulmane, toate femeile de pe mapamond viseaza sa imbrace o data in viata, o tinuta semnata John Galliano.
Britanicul i-a oferit casei Dior exact ceea ce ii trebuia: viziunea moderna si glamourul.
Indragostit de Charlize Theron
Geniul casei Dior a fost sedus definitiv si iremediabil de actrita Charlize Theron. „Charlize stie sa foloseasca spatiul din jurul ei”, declara Galliano referindu-se la vedeta care ii etaleaza cu mandrie creatiile voluminoase. El a creat tinutele fabuloase pe care Theron le-a purtat la Oscar, in 2006 si la Globurile de aur, in 2005. La randul ei, frumoasa blonda si-a declarat dragostea pentru Galliano si casa Dior, devenind imaginea parfumului „J Adore”.
Nici Heidi Klum nu a ramas insensibila la farmecele britanicului. Dupa ce a facut furori pe covorul rosu de la Oscar, cu o fabuloasa rochie rosie semnata Galliano, Klum a decis sa o foloseasca in scopuri nobile. Modelul a vandut rochia la o licitatie in scopuri caritabile. Rafinatul Galliano mai este pe gustul unor vedete cunoscute pentru eleganta lor precum Cate Blanchett, Nicole Kidman sau Kate Moss.
Pe numele sau intreg Juan Carlos Antonio Galliano Guillen, designerul s-a nascut pe 28 noiembrie 1960 in Gibraltar. Creatiile sale reflecta si acum, ceva din stilul andaluz, mostenit de la mama sa de origine spaniola. Galliano si-a desavarsit educatia in Marea Britanie. Dupa ce a absolvit Saint Martins College, in 1984, Galliano a debutat in lumea modei, la Londra, cu colectia „Les Incroyables”, inspirata din Revolutia Franceza.
Succesul avea sa se lase insa asteptat. In anii 90, manat de problemele financiare si condamnat de britanici pentru stilul sau sfidator si deloc comercial, Galliano s-a mutat la Paris. A fost primit cu bratele deschise de cei de la Givenchy in 1995, pentru ca apoi sa fie numit director de creatie la Christian Dior, in 1997. De cand si-a inceput domnia in regatul Dior, Galliano a revitalizat celebra casa de moda atat financiar cat si estetic. Englezul cu sange andaluz a reinventat femeia Dior daruindu-i stralucire, opulenta si mister.
Disciplina de fier
In spatele nebuniei studiate de pe catwalk, Galliano ascunde o disciplina de fier, dublata de o munca imensa. Trezirea la sase dimineata, 40 de minute aerobic, 150 de push-up-uri si un jogging de sase mile de-a lungul Senei – asa incepe o zi obisnuita din viata lui. „Eu si surorile mele eram imbaiati, pudrati, coafati, parfumati, imbracati cu cele mai frumoase vesminte, doar pentru a merge pana la magazinul din colt”, isi justifica Galliano obsesia pentru forma fizica.
Din memoriile unei gheise
Pe catwalk, imaginatia lui Galliano este fantastica si inepuizabila. Colectia Gheisa, prezentata iarna trecuta la Paris mi-a taiat pur si simplu respiratia. Pe cata frumusete, pe atata opulenta! Cio-Cio San si Madame Butterfly imbracate in kimonouri fabuloase si sofisticate, coafuri ce aminteau de arta origami si machiaje autentice de gheisha, toate au fost reunite intr-un show grandios ce a sarbatorit 60 de ani de la infintarea casei Dior. Fara indoiala, teatrul si feminitatea raman specialitatile incontestabile ale lui Galliano.