Se anunţă o vară tropicală, aşa că o rochie maxi, vaporoasă, este imperios necesară!
Gwen Stefani poartă un model superb, cu flori mari, în nuanţe acvatice, rochie pe care a asortat-o cu sandale peep toe şi împletituri, o coafură pe care trebuie să o încerci vara aceasta.
Îţi aminteşti că ţi-am mai vorbit despre rochia albă, maxi, cu broderie? Iată că designerii şi criticii au decretat-o piesa sezonului, aşa că fă bine şi cumpără-ţi una cât mai repede! Mixată cu sandale orientale, cu fundiţe şi cristale, o să arate senzaţional!
Mila Kunis poartă o superbă fustă-bijuterie, cu imprimeu preţios, cu iz tribal. Articolele vestimentare statement sunt must have, fie că vorbim de bluze, coliere, fuste sau pantofi!