Gri este noul negru. Vezi cum să porți această culoare

.

Griul este culoarea vedetă a acestei toamne și este considerat noul negru. Vezi cum să îl porți.
Poți purta gri din cap până în picioare sau poți opta doar pentru pantofi, genți sau ciorapi în această culoare. Important este să introduci această culoare în garderoba ta, sub orice formă.
Pantalonii gri sunt cea mai bună alegere, dacă vrei să adopți această tendință, dar nu vrei să faci alegeri mai curajoase. Poți, chiar, să înlocuiești clasicii blugi albaștri cu o pereche de pantaloni din denim gri.

O altă modalitate simplă de a purta gri este să alegi o bluză simplă în această culoare. O poți purta cu orice, de la clasica jachetă de piele, la fuste sau blugi.

Dacă îți place griul și nu îți este teamă să faci alegeri vestimentare curajoase, o fustă lungă gri este un must-have pentru această toamnă. Poart-o cu un top sexy și un sacou în timpul zilei, iar seara poți renunța la jachetă.
Jacheta gri este o altă piesă must-have pentru acest sezon. Pentru o ținută chic fără efort, poart-o cu alte nuanțe neutre.

Imprimeurile gri sunt un alt mod interesant de a fi în tendințe în această toamnă. Poți opta pentru dungi gri, buline gri ori flori în această culoare.

Ce culori pot fi purtate cu gri

Toamna această se poartă ținutele compuse din diferite nuanțe de gri, dar poți asorta această culoare și cu roz prăfuit, roșu de Burgundia sau roșu aprins, violet, navy-blue, albastru-cobalt sau corai. Negru, alb, crem sau muștar sunt culori care merg la fel de bine cu gri.
 
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale