Hermes a creat geanta de 2 milioane de dolari

.

Nu ştim dacă cei de la Hermes au rămas în urmă cu ştirile şi au sărit peste criza economică din ultimii ani, dar designerii lor tocmai au creat geanta de 2 miloane de dolari. Ghiciţi din ce material este făcută geanta?
Ei bine, iată geanta de 2 milioane de dolari, din aur masiv şi mii de diamante minuscule, în care nu-ţi încap nici măcar ochelarii de soare.

Conform „The Financial Times”, Hermes, care produce deja unele dintre cele mai scumpe genţi din lume, Kelly şi Birkin, a cerut ajutorul lui Pierre Hardy pentru a creat aceste noi genţi. Scopul era să facă o copie mai mică a celebrelor genţi Kelly, dar plină de pietre preţioase. Geanta Kelly, din aur masiv, cu mâner bătut în diamante (peste 1600 de pietre) şi un design ce imită pielea de corocodil, şi-a făcut astfel apariţia.
Vezi ce vedeta are peste 100 de genti Hermes!

Deşi genţile sunt atât de mici încât nu încape mare lucru în ele, se pare că ele vor fi totuşi produse. Există patru variante de model, şi fiecare dintre ele va fi reprodusă de trei ori. Ţinând cont de faptul că sunt ediţie limitată şi de diamantele aplicate, nu este de mirare că Hermes le vinde la preţul de 1,5 milioane de euro – aproape 2 milioane de dolari.

Aşa că dacă aveţi câteva milioane pe care nu ştiţi exact pe ce să le cheltuiţi atunci aţi găsit geanta potrivită!

    
Vedete din Romania Vedete internationale