În cadrul turneului de promovare a filmului Prometheus, Charlize Theron a ajuns şi în Piaţa Leicester din Londra, Marea Britanie.
La premiera londoneză, Charlize Theron a avut o ţinută simplă: o rochie albastră fără bretele, cu multe paiete strălucitoare. Culoarea profundă a rochiei cu crăpătură adâncă i-a pus în evidenţă ochii frumoasei actriţe.
Vedeta a completat ţinuta cu o pereche de sandale cu bretele subţiri, negre, şi o brăţară cu mărgele bleumarin.
În filmul Prometheus, o echipă de exploratori descoperă un indiciu legat de apariţia omenirii pe Pământ, însă grupul ajunge să facă un drum către cele mai întunecate părţi ale universului, unde trebuie să ducă o luptă terifiantă pentru a salva viitorul oamenilor.
Ce zici, o prinde culoarea pe Charlize Theron?
Foto: Northfoto