DJ Wanda urmează trendul internațional în materie de petreceri, urmat de celebrele Kim Kardashian, Paris Hilton sau Ciara, și merge în fiecare luni seara, într-un club din centrul Bucureștiului, alături de românii care sunt nevoiți să muncească în weekend.
“Este o petrecere nonconformistă dedicată în special artiştilor şi oamenilor implicaţi în industria de entertainment, care în serile de weeekend sunt la muncă. Cum aproape fiecare sfârșit de săptămână mă prinde la platane, în diferite oraşe din ţară, seara de luni este cea rezervată distracţiei alături de prietenii mei dragi”, povesteşte DJ Wanda.
Conceptul petrecerilor dedicate celor care muncesc în weekend este nou pentru România, dar deja un fenomen în metropole precum Londra sau New York.
“În marile capitale se petrece non-stop, iar zilele de luni şi marţi sunt dedicate în special celor care n-au timp de distracţie. La aceste petrecere se pot întâmpla cele mai neprevăzute şi cool lucruri. Spre exemplu, la o petrecere de luni seara într-un bar din New York a venit chiar Michael Bubble, care a luat microfonul şi a cântat câteva piese. Alteori, la astfel de petreceri, îşi fac apariţia Kim Kardashian, Ciara sau chiar Paris Hilton”, mai spune DJ Wanda.