Ți-ai analizat vreodată mersul? Nu-ți fie teamă, fii atentă la modul în care interacționează picioarele tale cu solul. Apoi descalță-te și vezi diferențele. Simți vreo schimbare? Vei ajunge la concluzia că pantofii schimbă modul în care păsim.
În acest moment există o mișcare anti-pantofi, iar știința tinde să le dea dreptate.
Picioare desculțe – picioare sănătoase
Un studiu făcut în Africa de Sud în 2007 a comparat picioarele scheletelor străvechi cu picioarele populației Zulu, dar și a populației europene. Scheletele au prezentat cele mai sănătoase picioare, ceea ce a dus la concluzia că invenția pantofilor a dus la afectarea sănătății picioarelor.
Populația Zulu are picioare mult mai sănătoase decât reprezentanții populației europene. De ce? Nu prea foloseau pantofi.
Care este explicația? De ce ne afectează sănătatea pantofii
Când mergem desculți atingem solul întâi călcâiul, rulăm talpa și ridicăm piciorul propulsându-ne cu ajutorul vârfului. Când suntem încălțați, mersul este ușor diferit, din cauza tălpii rigide, apăsăm puternic cu călcâiul, nu rulăm talpa și ne folosim mușchii gambelor pentru a înainta. Este o mișcare nenaturală.
Cum ne distrug pantofii picioarele
Majoritatea pantofilor prezintă o întăritură pe talpă și în zona gleznei, pentru a micșora impactul cu solul. Din păcate, tocmai această îngroșare ne face să apăsăm și cu mai mare putere pe călcâi, pentru a simți solul și degetele picioarelor nu mai fac mișcarea naturală de propulsie.
Concluzia
Singurele motive pentru care purtăm pantofi sunt pentru a ne proteja de frig, bacterii și obiecte ascuțite. Alege pantofi cu talpă maleabilă și rulează toată talpa pe sol pentru a păstra sănătatea picioarelor tale.
Sursa foto 123rf
Citește și Pantofi și cizme pentru această toamnă
Citește și Semne că porți pantofi nepotriviți
Ultima modificare noiembrie 14, 2016 12:09 pm