Cum să porţi cizmele din cauciuc

.

Vremea de afară este imposibilă şi am decretat stare de urgenţă în garderobă! Este timpul să purtăm cizmele de cauciuc colorate. Iată cum le poţi purta pentru a rămâne în ton cu moda!
Atunci când trebuie să înfruntăm nu doar munţi de zăpadă adunaţi pe trotuar dar şi ploaie şi vânt, recurgem la încălţăminte comodă şi impermeabilă.

Ştiu că sună ciudat dar, ultimele modele de cizme din cauciuc vin în culori aprinse şi cu modele feminine. Inspiră-te din recomandările noastre şi poartă cizmele din cauciuc, cu stil!

Combină o pereche de jeans decoloraţi, o piesă aflată în tendinţe, cu un top simplu şi un sacou stil bărbătesc. Partea interesantă este culoarea sacoului, caută roşu, albastru cobalt, corai, roz fuchsia, o nuanţă aprinsă şi foarte feminină care să contrasteze cu croiala jachetei.

Cizmele din cauciuc se potrivesc perfect, mai ales dacă au o culoare la fel de purtenică sau un model greu de trecut cu vederea. Adaugă o poşetă medie şi comodă şi eşti gata să înfrunţi vremea cu stil.
Cum să porţi cizmele din cauciuc
Maieu La Redoute, 72,24 lei
Jeans New Yorker, 179 lei
Sacou TinaR, 169 lei
Geantă New Yorker, 99,90 lei
Cizme model trandafir dress-a-porter.ro, 90 lei

Ţi-am explicat deja de ce nu există piesă de iarnă mai chic sau mai versatilă decât o rochie pulover.  Acum îţi spunem că o poţi purta şi cu cizme din cauciuc, cum vezi mai jos.

Alege o rochie pulover cu mâneci kimono scurte, o pereche de dresuri tricotate sau colanţi care să îţi ţină de cald şi cizme din cauciuc în nuanţe de lila şi albastru. Adaugă pentru un plus de mister geaca din piele în stil „biker” şi o eşarfă cu model geometric în jurul gâtului.
Cum să porţi cizmele din cauciuc
Rochie pulover New Yorker, 69,90 lei
Geacă din piele Reserved, 192 lei
Colanţi La Redoute, 55,24 lei
Eşarfă Meli Melo, 19,99 lei
Cizme de cauciuc dress-a-porter.ro, 90 lei
 
Februarie este luna în care ne bazăm mult pe tricotaje şi suprapuneri, de aceea îţi propunem o ţinută compusă dintr-un cardigan tricotat, un top simplu şi jeanşi.

Completarea perfectă pentru un look casual-chic este perechea de cizme de cauciuc cu modelul ecosez Burberry şi o pereche de mănuşi foarte lungi din piele neagră.
Cum să porţi cizmele din cauciuc
Cardigan New Yorker, 74,90 lei
Jeans LaRedoute.ro, 329 lei
Poşetă Meli Melo, 59,99 lei
Mănuşi Aldo, 199 lei
Cizme Burberry de la Ultrafashion.ro, 799 lei

Alte ponturi:

Încalţă cizmele de cauciuc neîmblănite cu o pereche călduroasă de şosete sau dresuri, şi cu jambiere tricotate.  

Nu purta cizmele de cauciuc cu rochii midi, ele arată bine cu fuste şi rochii mini sau cu pantaloni scurţi purtaţi cu colanţi. Look-ul cu fustă până la genunchi sau lungă nu este nici comod şi nici nu arată bine, apără-te de frig purtând un palton mai lung.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton