Vedetele au acces la orice, inclusiv la cele mai noi colecții ale caselor de modă celebre. Deși colecțiile de toamnă încă nu au ajuns în magazine, celebritățile au făcut, deja, rost de hainele de pe catwalk. Află de la ele care sunt tendințele în această toamna 2014.
O fashionistă ca Olivia Palermo nu putea să nu aibă un outfit direct de pe catwalk. Ea a purtat încă din luna iulie o ținută din colecția Valentino de toamnă.
Rachel McAdams este recunoscută pentru îndrăzneala de care dă dovadă, atunci când își alege ținutele pentru covorul roșu. Nu a făcut excepție nici la premiera filmului „A Most Wanted Man”, când a apărut într-o rochie inedită, semnată Zuhair Murad, din colecția de toamnă 2014.
Diane Kruger a atras toate privirile în iulie, când a pășit pe covorul roșu, la premiera celui de-al doilea sezon al serialului „The Bridge”, într-o rochie Mary Katrantzou, din colecția de toamnă 2014.
Modelul Joan Smalls și-a făcut apariția la Săptămâna Modei de la Paris într-o creație Givenchy, care va ajunge în magazine în toamnă.
Elle Fanning a optat pentru o rochie de poveste pentru premiera filmului „Maleficent” de la Tokyo. Actrița a purtat o creație Alexander McQueen din colecția de toamnă.
Vezi în galeria foto mai multe ținute din colecțiile de toamnă ale designerilor, purtate de vedete.