Designerul Ana Novic a transformat un material extrem de dificil – cânepa, în ceva foarte cool. Vezi cum arată jachetele din cânepă și cum le poartă vedetele.
Cânepa nu este foarte populară, însă Ana Novic a demonstrat că poți crea lucruri cu adevărat interesante cu ajutorul acestui material. Jachetele din cânepă sunt cea mai nouă realizare a creatoarei de modă și au devenit foarte populare în rândul vedetelor.
Prima care a urmat această tendință a fost Alexandra Ungureanu, care a ales să completeze o ținută elegantă cu o jachetă din cânepă.
Și Andreea Bălan s-a îndrăgostit de jacheta din cânepă! Artista a purtat o ținută „all black” cu o jachetă din cânepă roz prăfuit și a arătat foarte bine.
Giulia este o altă vedetă care a ales să poarte o creație Ana Novic la un eveniment monden. Artista a demonstrat că jacheta din cânepă este o piesă versatilă, ce poate fi purtată fără probleme cu pantaloni din piele.
Vedetele noastre demonstrează că jachetele din cânepă pot fi purtate atât ziua, cât și seara, la evenimente speciale. Ana Novic nu este la primul proiect interesant. La începutul anului și-a lansat prima colecție din rochii spectaculoase, pictate manual de prietena și colaboratoarea sa, Vera Holostencu.