Cum să îți dublezi garderoba fără bani

.

O femeie nu are niciodată suficiente haine, indiferent de câte cumpărături face. Deși nu știm o vrajă care să îți dubleze garderoba peste noapte, îți putem împărtăși câteva informații care să te ajute să combini piesele pe care le ai deja, astfel încât să pară că tocmai ți-ai golit cardul.
Poartă o fustă midi pe post de rochie. Câtă vreme îți pui imaginația la bătaie, nu vei simți niciodată că nu ai suficiente haine. Fusta midi, cu elastic în talie, va arăta grozav dacă o vei purta pe post de rochie. Olivia Palermo te va convinge de asta.

Poartă rochia pe post de top

Dacă îți plac combinațiile îndrăznețe, combină o rochie scurtă cu o pereche de pantaloni foarte evazați. Poți opta și pentru modele ceva mai strânse pe corp.

Poartă o cămașă pe post de fustă

Când te-ai plictisit de hainele tale, trece pe la dulapul iubitului tău. Ia o cămașă care îți place și poart-o pe post de fustă. Pur și simplu o îmbraci cu nasturii în față, o prinzi cu o curea în talie, iar mânecile le legi în față și vor părea un accesoriu! Combin-o cu o cămașă din garderoba ta și o geacă de piele și vei fi extrem de chic.

Combină salopeta cu o bustieră

În locul crop-top-urilor pe care le poartă, deja, toată lumea, poartă pe sub salopetă o bustieră simplă. Accesorizează-ți ținuta cu brățări mari, pentru un aer cool!

Poartă o eșarfă oversized pe post de top

Earfele mari pot deveni rapid bluze interesante, dacă le legi cu o curea în talie. Poartă-le cu o pereche de blugi skinny și tocuri și nu vei da greș.

Poartă vesta pe post de top

Vesta este o pisă extrem de versatilă. Fii sexy și poart-o pe post de bluză, doar cu sutien pe dedesubt. Vei arăta grozav dacă o vei combina cu o pereche de jeanși rupți și botine.

Poartă cardiganul pe post de bluză

Obișnuiești, probabil, să porți cardiganul cu ceva pe dedesubt, dar arată foarte bine și dacă îl porți singur. Combina cu o pereche de pantaloni până la glezne și un trenchi, cardiganul va compune o ținută perfectă pentru toamnă.

Poartă rochia cămașă pe post de bluză

Rochia cămașă a fost pe val în această vară și nu ai motive să o dai la o parte în următorul sezon. Poartă o fustă scurtă pe deasupra, astfel încât să se vadă, în continuare, marginea ei și vei atrage toate privirile.

Foto Shutterstock.

    
Vedete din Romania Vedete internationale