Ce culori să porți în această toamnă, în funcție de vârstă

.

Culorile pe care le porți sunt extrem de importante și transmit câte ceva despre ce tip de persoană ești. Pentru că noi vrem să fii, în primul rând, la modă, am ales pentru tine ce nuanțe să porți în această toamnă, în funcție de vârstă.
Dacă nu ai trecut, încă, de 30 de ani, culorile deschise sunt cea mai bună alegere, dar poți purta cam orice îți trece prin cap. Este vârsta potrivită pentru combinații și alegeri îndrăznețe, așa că lasă-ți imaginația la joacă. Toamna aceasta, designerii îți recomandă diferite nuanțe de roz, alb și kaki. Le poți combina între ele, sau le poți purta cu alte nuanțe.

Dacă ai trecut de 30 de ani, ai nevoie de nuanțe ceva mai sofisticate. Vedeta acestei toamne este portocaliul, așa că include-l în garderoba ta. Evită să îți compui ținuta doar din portocaliu și negru, pentru că vei da impresia că mergi la o petrecere de Halloween.

La 40 de ani, ai nevoie de alegeri care să spună că ești o femeie elegantă și complicată. Imprimeul leopard este cea mai potrivită alegere pentru tine, câtă vreme nu îl porți în combinații vulgare. Evită rochiile sau pantofii foarte înalți cu astfel de modele, dar poartă cu încredere jachete cu imprimeu leopard, genți sau botine, fuste conice. Combină-țe cu nuanțe neutre, precum negru, alb sau gri și accesorizează-ți ținuta cu bijuterii aurii. Vei arăta perfect!

La 50 de ani, culorile neutre sunt cele mai bune prietene ale tale. Negru, gri și alb ar trebui să fie nuanțele de bază ale garderobei tale. Combină-le între ele și nu uita de accesorii aurii, care vor da un aer sofisticat ținutei tale. Pentru că alegi culori cuminți, poți opta pentru modele care au tăieturi ceva mai îndrăznețe.

Nuanțele de gri sunt cea mai bună alegere, când ajungi la vârsta de 60 de ani. Griul este o culoare elegantă și grațioasă și ți se va potrivi de minune. Dacă nu vrei ca ținutele tale să fie monotone, le poți sparge cu accesorii sau haine albastre.

La 70 de ani, garderoba ta trebuie să fie ceva mai sobră, fără a-i lua, însă, eleganța. Poartă costume în nuanțe de negru și gri, iar în materie de bijuterii, perlele trebuie să fie accesoriile tale preferate.
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale