Colierele statement sunt în vogă de ceva timp, iar asta o ştim. Mai nou însă, vedetele promovează colierele guler, masive şi aurii, pe care le combină la ţinute de seară.
Colier guler
Atunci când vrei să fii cu adevărat specială şi urmează să participi la un eveniment mai sofisticat, mergi pe o variantă simplă, dar de efect: o rochie, o salopetă sau o ţinută all black, pe care o condimentezi cu un colier guler masiv, pe auriu.
Maria Sharapova poartă un superb colier din aur, cu motive filigran. Bijuteria arată superb pe rochia roşie însă mă tem că cerceii candelabru sunt deja prea mult. La fel cum au procedat celelalte dive, Maria trebuia să renunţe la cercei şi să lase colierul să fie în centrul atenţiei.
Cameron Diaz e foarte chic, iar colierul cu multe lanţuri groase, şerpuite, îi condimentează ţinuta. Îmi place cum a ales actriţa să pună în valoare bijuteria, prinzându-şi un coc de balerină în creştetul capului.
Kim Kardashian arată ca o regină egipteană cu colierul guler din aur masiv. Piesa aduce strălucire look-ului şi lumineaza faţa vedetei, care şi-a prins părul într-un stil minimalist. Machiajul e impecabil, aşa cum ne-a obişnuit.
Iată un model interesant de colier, ce ne duce cu gândul la maletele pe gât! Bijuteria înaltă pare desprinsă din poveştile cu regine, este foarte frumoasă şi perfect lucrată, însă am fi vrut ca vedeta să îşi aranjeze altfel părul, pentru a o pune în valoare.
Aşadar, îţi cumperi şi tu un colier guler? Sau e prea somptuos?
Foto: Hepta, Northfoto