De la divorţ încoace, Christina Aguilera a câştigat foarte multe kilograme. Problema este că diva se îmbracă total necorespunzător greutăţii actuale, iar ţinutele ei sunt dezastruoase.
Christina şi ţinutele dezastru
Christina Aguilera nu a fost niciodată etalon de stil, însă acum pare că simţul ei estetic a luat-o razna complet! Din cauza problemelor sentimentale şi eşecurilor din plan profesional, blonda a câştigat foarte multe kilograme în plus, iar silueta ei filiformă a fost înlocuită de forme rubensiene.
La decernarea premiilor American Music Awards, Christina a susţinut un recital alături de băieţii de la Maroon 5. Pentru acest moment, artista a ales o rochie mini de la Herve Leger, o creaţie super-mulată care i-a scos în evidenţă colăceii şi burtica proeminentă. Ea a vrut să fie sexy, a reuşit însă să fie doar dizgraţioasă.
Nici în timpul liber Aguilera nu face alegeri mai inspirate când vine vorba de haine. Pentru o ieşire la restaurant, blonda a decis să combine un tricou cu geacă de piele, ciorapi plasă şi pantofi cu toc. Dacă îşi punea şi nişte pantaloni, era mult mai bine…
Cea mai dezastruoasă apariţie a fost, fără dubiu, la concertul omagiu pentru Michael Jackson. Christina a optat pentru un body mulat care efectiv plesnea pe ea, ciorapi plasă, pantofi cu toc, o coafură cu volum, foarte neglijentă, şi un machiaj urât, exagerat.
Probabil că Aguilera nu are oglinzi în casă, altfel nu îmi explic cum optează doar pentru rochii şi fuste mini, colanţi şi ciorapi! Ar avantaja-o infinit mai mult jeanşi foarte evazaţi, din denim rigid, culoare închisă, combinaţi cu topuri fluide, rochii maxi sau fuste conice, midi.
Ce părere ai de stilul vestimentar actual al Christinei?
Foto: Hepta, Northfoto