Celebrități la Festivalul de Film de la Veneția. Priscilla Presley, mărturisiri emoționante la premiera peliculei „Priscilla”

.

Festivalul de Film de la Veneția continuă și săptămâna aceasta, iar celebritățile pășesc pe covorul roșu al acestui mare eveniment în cele mai uluitoare ținute.

Cel mai vechi și plin de farmec festival de film din lume reunește până pe data de 9 septembrie unele dintre cele mai căutate figuri ale marelui ecran la Lido, Veneția. În această perioadă, iubitorii de cinema și pasionații de modă se bucură de cele mai recente premiere și creații de modă.

Celebrități la Festivalul de Film de la Veneția

Deși anul acesta festivalul se desfășoară în același timp cu greva scenariștilor și actorilor de la Hollywood, o parte dintre staturi au ales să facă o excepție și să se prezinte la Veneția.

Pe covorul roșu au pășit și câteva dintre cele mai mari modele din lume, care au făcut furori cu ținutele lor.

Sofia Coppola a purtat la Festivalul de la Veneția o rochie neagră, lungă, semnată Chanel. Aceasta a participat la premiera filmului „Priscilla”, o producție despre viața Princillei Presley, fosta soție a regretatului rege al rock-ului, Elvis Presley.

Bella Thorne a arătat spectaculos într-o creație Tom Ford pe care a accesorizat-o cu bijuterii Cartier, în timp ce Cailee Spaeny a apărut într-o rochie Miu Miu cu decolteu adânc.

Citește și: George Clooney și soția lui, Amal, au întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția. Cum s-au cunoscut

Citește și: Vedete la gala amfAR, de la Festivalul de Film de la Veneția. Rita Ora a atras toate privirile cu ținuta nonconformistă

Lou De Laage nu a trecut neobservată cu rochia sa neagră cu capă ce i-a dezvăluit brațele și o parte din decolteu.

Adriana Lima este o obișnuită a acestor evenimente pline de glamour. Supermodelul brazilian a strălucit la propriu în rochia sa neagră cu detalii strălucitoare.

Modelul Barbara Palvin a ales o rochie semnată Giorgio Armani.

Cum a apărut Priscilla Presley la Veneția

Prezentă la premiera fimului Sofiei Coppola de la Festivalul de Film de la Veneția, Priscilla Presley a trecut printr-un carusel de emoții.

Filmul, care explorează relația timpurie dintre Priscilla Presley de 14 ani (interpretată de Cailee Spaeny) și Elvis Presley de 24 de ani (interpretat de Jacob Elordi), a debutat săptămâna aceasta la Veneția.

Citește și: Kanye West și Bianca Censori, aspru criticați după apariția indecentă din Veneția. „Ar fi timpul să intervină poliția!”

Citește și: Cele mai spectaculoase apariții de la Festivalul de film de la Veneția. Romina Ferrari, accesorii de 1 milion de euro

„Este foarte greu să stai și să privești un film despre tine, despre viața ta, despre dragostea ta”, a afirmat fosta soție a lui Elvis Presley, în vârstă de 78 de ani, potrivit Hollywood Reporter.

„Sofia a făcut o treabă uimitoare. Și-a făcut temele, am vorbit de câteva ori și chiar i-am pus tot ce am putut”, a mai spus ea.

„A fost foarte greu pentru părinții mei să înțeleagă că Elvis ar fi atât de interesat de mine și de ce. Și chiar cred că a făcut-o pentru că eram mai mult un ascultător. Elvis și-a revărsat inima către mine în toate felurile în Germania: fricile lui, speranțele lui, pierderea mamei sale – de care nu a trecut niciodată. Și eu eram persoana care cu adevărat a stat acolo să-l asculte și să-l mângâie. Asta a fost cu adevărat legătura noastră”, a povestit fosta soție a lui Elvis.

La premiera filmului dedicat vieții sale, Priscilla Presley a venit îmbrăcată într-un costum de satin cu mâneci transparente, compus dintr-o bluză și pantaloni negri.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum au apărut celebritățile la Veneția

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare septembrie 6, 2023 3:21 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale