Premiile Oscar 2023 și-au desemnat câștigătorii. Dar adevăratul show s-a dat pe covorul roșu, unde celebritățile s-au întrecut în stil și eleganță.
Unele dintre cele mai cunoscute vedete internaționale au apelat la designeri cunoscuți pentru a face senzație în una dintre cele mai importante seri ale anului.
Oscar 2023: Cele mai frumoase ținute pe covorul roșu
Rihanna, Lady Gaga, Cate Blanchett, Michelle Williams sunt doar câteva din vedetele care s-au întrecut în ținute pe covorul roșu la cea de a 95-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.
Lady Gaga a uimit pe covorul roșu, care de data aceasta a fost de culoarea șampaniei la gala premiilor Oscar 2023, când a sosit într-o rochie Versace neagră și riscantă, cu un top bralette și fustă joasă.
Rihanna s-a clasat și ea pe primele locuri a listei celor mai bine îmbrăcate vedete la Oscar 2023, prezentându-și burtica de gravidă într-o rochie transparentă marca Alaia, cu decupaje de-a lungul șoldurilor.
Acesta este primul eveniment la care participă Rihanna, după ce a anunțat în timpul show-ului Superbowl că este însărcinată pentru a doua oară.
Pe covorul roșu de la Oscar 2023, Salma Hayek a ales o rochie portocalie Gucci cu franjuri, în timp ce Ana de Armas a optat pentru o rochie din organza și mătase semnată Louis Vuitton. Potrivit Daily Mail, această rochie a fost creată într-o mie de ore și a avut 650 de broderii și petale festonate 3D blazonate peste tot.
Și Michelle Williams, care a fost nominalizată la categoria „cea mai bună actriță în rol principal”, la Premiile Oscar 2023, a strălucit într-o rochie semnată Chanel Couture, în timp ce câștigătoarea trofeului, Michelle Yeoh, a arătat spectaculos într-o rochie marca Dior.
Nu în ultimul rând, Cate Blachett a purtat cu mândrie o creație Louis Vuitton, care a adus-o în lista celor mai bine îmbrăcate vedete de la gala premiilor Oscar 2023.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus care sunt cele mai bine îmbrăcate vedete de la gala Oscar!