Gala British Fashion Awards reprezintă un eveniment monden de marcă, aşteptat cu nerăbdare atât de vedete, cât şi de editorii fashion. Iată mai jos cele mai elegante ţinute purtate de vedete la British Fashion Awards.
Una dintre marile câştigătoare ale serii a fost Victoria Beckham, care a fost premiată la categoria ”Best Brand” pentru linia vestimentară ce-i poartă numele. Evident că a purtat o ţinută din colecţia proprie, o fustă maxi bicoloră şi un pulover negru cu spatele gol.
Ca la orice apariţie, modelul şi editorul britanic Alexa Chung s-a aflat în atenţia editorilor fashion, însă nici de această dată nu au avut ce să-i reproşeze: tăietura rochiei Emilia Wickstead de inspiraţie asiatică a fost asociată incredibil cu clutch-ul Charlotte Olympia, realiazat în acelaşi stil.
Celebra Anna Wintour, redactorul şef al prestigioasei reviste Vogue US, a ales să poarte o rochie semnată Galliano, accesorizată cu o capă albă de blană, în vreme ce fiica ei, Bee Shaffer, a afişat un outfit auriu cu decolteu îndrăzneţ, semnat Alexander McQueen.
Nicole Scherzinger a fost însoţită la eveniment de iubitul ei, Lewis Hamilton, atrăgând privirile tuturor într-o frumoasă rochie-creion, cu imprimeu floral, din colecţia Julien Macdonald 2015.
Emma Watson a primit aprecieri unanime din partea fashionistelor cu rochia Misha Nonoo, purtată curajos cu un blazer-tuxedo negru.
Conştientă de formele-i perfecte, Kylie Minogue mizează pe outfituri care-I scot în evidenţă atuurile, aşa cum este şi această rochie din satin Stella McCartney.
Ultima modificare decembrie 3, 2014 11:59 am
Page: 1 2