Cea mai nouă tendință în modă este o geantă minusculă. Cum arată

.

O geantă extrem de mică a cucerit lumea modei, dar a stârnit amuzamentul internauților. Accesoriul a fost prezentat la Săptămâna Modei de la Paris.

Geanta „Mini Le Chiquito”, creată de casa de modă franceză Jacquemus, măsoară numai 5.2 centimetri și abia poate fi observată în mâna celei care o poartă. Chiar dacă are dimensiunea unui card de credit, accesoriu a făcut senzație la prezentarea de modă, conform Mediafax.

Poșeta este o variantă a unui genți lansată anterior, numită Le Chiquito, care măsoară 12 pe 6 centimetri. După ce a fost pusă în vânzare, stocurile au fost rapid epuizate, deși accesoriul costă 500 de dolari. Pentru Le Mini Chiquito, designerii nu au stabilit un încă un preț. În colecțiile casei de modă mai există și alte modele, la fel de ingenioase și… foarte mici.

Accesoriul a stârnit diferite comentarii, multe dintre ele foarte haioase. „Jacquemus, gențile tale minuscule sunt cam ridicole, dar le iubim!”, a scris revistade modă Dazed.

De asemenea, internauții s-au întrecut în glume referitoare la ce ar putea să încapă într-o geantă atât de mică. Aceștia s-au amuzat, spunând că în poșetă ar putea încăpea o bomboană mentolată, un stick USB sau demnitatea celui care o poartă. Un editor de modă a publicat cinci produse care ar încăpea în geanta, cum ar fi „aţă dentară, o unghie falsă sau un singur fir de păr al actorului britanic Jude Law”. De asemenea, un alt user a sugerat că geanta „reprezintă trauma în formă compactă pe care o purtăm cu noi zilnic”.

Sursă foto: northfoto.com, shutterstock.com, instagram

Ultima modificare martie 7, 2019 7:32 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale