Când eşti vedetă şi ai numeroase evenimente de onorat în fiecare săptămână, nu este deloc simplu să-ţi păstrezi imaginea la cote ridicate. Totuşi, unele reuşesc, iar mai jos vă prezentăm o selecţie a celor mai frumoase ţinute ale săptămânii trecute.Zoe Saldana nu a arătat niciodată atât de bine ca în aceste luni de sarcină, când radiază de-a dreptul. Alegerea rochiei semnată Juan Carlos Obando, cu un peplum din satin, care parcă îi mângâie talia, combinată cu bijuterii Sam Lehr, a fost inspirată.Pentru împlinirea vârstei de 28 de ani, Emmy Rossum şi-a dăruit o minunată ţinută din colecţiia Oscar de la Renta, pe care a purtat-o în timpul cinei cu iubitul ei. Rochia cu buline şi fără bretele a reuşit să creeze exact cee ce voia actriţa: o imagine elegantă şi sofisticată, care te farmecă imediat.Actriţa coreeană Ko So-young s-a remarcat imediat la Săptămâna Modei de al New York cu outfitul ei Burberry Prorsum, bazat pe elemente grafice. Plecând de la rochia cu imprimeuri geometrice şi terminând cu eşarfa purtată ca un cardigan, vedeta a reuşit nu numai o ţinută originală, ci şi foarte în tendinţe.Şi actriţei Kristen Bell îi prieşte maternitatea. Rochia din mătase cu straturi suprapuse de la Elizabeth and James a dat senzaţia de eteric, aceasta fiind amplificată de paletă coloristică pastelată, dar şi de sandalele argintii şi plicul metalizat purtând semnătura Christian Louboutin.Julianna Margulies a adoptat o tendinţă retro în vestimentaţie pentru participarea la emisiunea "The Tonight Show Starring Jimmy Fallon", lucru care a impresionat întregul public. Rochia, creaţie Pamella Roland, în tonuri de negru-cărbune cu gri-graffit a fost una spectaculoasă, iar asocierea cu sandale din satin Salvatore Ferragamo a obţinut aplauze din partea fashionistelor. Tunsoarea şi rujul roşul au fost elemente care au adăugat o notă jucăuşă ţinutei.La premiera filmului "This Is Where I Leave You", actriţa Abigail Spencer a făcut furori cu eleganţa ei. Rochia semnată Paule Ka cu tăieturi asimetrice şi crăpătură sexy a fost apreciată ca fiind de un rafinament rar întâlnit.Premiera filmului despre care am amintit mai sus a fost una bogată în celebrităţi bine îmbrăcate. Printre acestea s-a numărat şi Tina Fey, care a ieşit imediat în evidenţă cu creaţia Osman în culori vibrante, accesorizată cu pantofi Louboutins şi bijuterii cu pietre în acelaşi ton cromatic.Când toată lumea se aştepta ca Zhang Ziyi, gazda unui eveniment de caritate, să apară într-o rochie complicată, ea a mizat pe simplitate, iar criticii de modă au iubit-o. Outfitul Lanvin, format dintr-o fustă neagră, maxi, şi o cămaşă cu inserţii întunecate, a fost asociat cu o centură aurie, bijuterii argintii şi un clutch Roger Vivier, iar rezultatul a fost unul uimitor.Preferata designerilor şi a marilor case de modă pentru gustul ei desăvârşit, Sarah Jessica Parker nu avea cum să dea greş pe covorul roşu. Rochia de toamnă, decorată cu pene la tiv, a fost o adevărată declaraţie romantică, care s-a potrivit perfect cu sacoul din tweed Saint Laurent, centura Chanel, bijuteriile Fred Leighton şi elegantele sandale negre "Vivienne" din colecţia lansată anul acesta chiar de către vedeta serialului "Totul despre sex".Actriţa Kirsten Dunst a atras ca un magnet toate bliţurile fotografilor la premiera filmului "The Two Faces Of January". Outfitul clasic, purtând semnătura lui Chanel Couture, s-a remarcat prin albul imaculat şi broderia argintie, în acelaşi ton fiind alese şi clutch-ul Ferragamo, sandalele argintii şi cureaua din talie.Graţios, elegant, superb, au fost cuvintele cu care specialiştii au descris outfitul actriţei Olga Kurylenko, prezentă la premiera filmului "The November Man" din Franţa. Ea a impresionat cu rochia lungă Dior, cu trenă, ce avea aplicată cu broderie stilată în partea superioară. La outfitul fin, ce i-a pus în evidenţă silueta zveltă, au contribuit şi sandalele aurii Jimmy Choo şi bijuteriile minimaliste.Ţie care rochie a vedetelor din săptămâna trecută îşi place mai mult? (Sursa foto: Northfoto, Hepta, Pinterest)