La premiera filmului „This Is Where I Leave You”, actriţa Abigail Spencer a făcut furori cu eleganţa ei. Rochia semnată Paule Ka cu tăieturi asimetrice şi crăpătură sexy a fost apreciată ca fiind de un rafinament rar întâlnit.
Premiera filmului despre care am amintit mai sus a fost una bogată în celebrităţi bine îmbrăcate. Printre acestea s-a numărat şi Tina Fey, care a ieşit imediat în evidenţă cu creaţia Osman în culori vibrante, accesorizată cu pantofi Louboutins şi bijuterii cu pietre în acelaşi ton cromatic.
Când toată lumea se aştepta ca Zhang Ziyi, gazda unui eveniment de caritate, să apară într-o rochie complicată, ea a mizat pe simplitate, iar criticii de modă au iubit-o. Outfitul Lanvin, format dintr-o fustă neagră, maxi, şi o cămaşă cu inserţii întunecate, a fost asociat cu o centură aurie, bijuterii argintii şi un clutch Roger Vivier, iar rezultatul a fost unul uimitor.
Preferata designerilor şi a marilor case de modă pentru gustul ei desăvârşit, Sarah Jessica Parker nu avea cum să dea greş pe covorul roşu. Rochia de toamnă, decorată cu pene la tiv, a fost o adevărată declaraţie romantică, care s-a potrivit perfect cu sacoul din tweed Saint Laurent, centura Chanel, bijuteriile Fred Leighton şi elegantele sandale negre „Vivienne” din colecţia lansată anul acesta chiar de către vedeta serialului „Totul despre sex”.
Actriţa Kirsten Dunst a atras ca un magnet toate bliţurile fotografilor la premiera filmului „The Two Faces Of January”. Outfitul clasic, purtând semnătura lui Chanel Couture, s-a remarcat prin albul imaculat şi broderia argintie, în acelaşi ton fiind alese şi clutch-ul Ferragamo, sandalele argintii şi cureaua din talie.
Graţios, elegant, superb, au fost cuvintele cu care specialiştii au descris outfitul actriţei Olga Kurylenko, prezentă la premiera filmului „The November Man” din Franţa. Ea a impresionat cu rochia lungă Dior, cu trenă, ce avea aplicată cu broderie stilată în partea superioară. La outfitul fin, ce i-a pus în evidenţă silueta zveltă, au contribuit şi sandalele aurii Jimmy Choo şi bijuteriile minimaliste. Ţie care rochie a vedetelor din săptămâna trecută îşi place mai mult? (Sursa foto: Northfoto, Hepta, Pinterest)