Pantofii sport nu mai sunt demult destinați doar ieșirilor în parc sau momentelor în care faci sport. Vezi ce rochii poți purta cu pantofii sport.
Pantofii sport au devenit nelipsiți din garderoba fashionistelor, care îi poartă cu orice, de la rochii elegante la piese casual. Sezonul acesta a devenit tot mai populară combinația de rochie și pantofi sport și pare că nu există model de rochie care să nu se potrivească cu teniși.
Rochia mulată poate fi purtată cu teniși, însă evită modelele foarte decoltate sau prea scurte, pentru că s-ar pute să arăți vulgar. În această combinație poartă cât mai puține accesorii, pentru că altfel ținuta s-ar pute să pară prea încărcată.
Modelele supradimensionate pot fi purtate cu pantofi sport, însă evită pantofii cu talpă înaltă sau prea încărcate. Tenișii sunt cea mai bună alegere în acest caz.