Cel mai important element în ziua nunții este, fără doar și poate, rochia de mireasă. Ținuta celei care este dusă la altar trebuie să fie impecabilă, dar în același timp să arate și modern.
Rochia de mireasă este elementul-vedetă al unei nunți, iar 2023 vine cu multă personalitate și originalitate.
Ce rochii de mireasă se poartă în 2023
„Se poartă rochiile îndrăznețe, cu transperențe, decupaje sau decolteuri adânci, corsetele structurate, transparente aplicații spectaculoase din pene, cristale, franjuri, minuțios realizate manual sau broderiile transparente dublate cu corsete în culoarea pielii”, declară Andreea Mărcuță, unul dintre fashion designerii preferați de miresele din 2023.
Sfaturi pentru a alege rochia de mireasă perfectă
- Alege rochia în funcție de silueta ta, de ce te avantajează și te pune cel mai bine în valoare! Sfătuim miresele să urmărească tendințele actuale, însă alegerea trebuie făcută de fiecare persoană în parte, ținând cont de corp, de formele fiecăreia și de ce le avantajează.
Aici este foarte importantă consilierea, pentru punerea în valoare a atuurilor personale și pentru acele mici trucuri care ne ajută să mascăm mici defecte sau să evidențiem punctele forte, în funcție de fiecare siluetă. Recomandăm astfel o sesiune cu designerul și proba mai multor tipuri de rochii,
pentru a vedea ce stil, ce formă de rochie pune cel mai bine în valoare silueta respectivă”, spune fashion-designerul.
- Povestea fiecărei mirese, locația în care are loc evenimentul și tematica aleasă trebuie să ocupe un loc important în alegerea rochiei! Este important pentru noi să intrăm în povestea miresei, să înțelegem ce își dorește și cum se visează în ziua nunții.
Înainte să alegem rochia de mireasă perfectă, trebuie să ne decidem dacă evenimentul va fi unul formal, într-o locație somptuoasă de tip castel, sau dacă evenimentul este unul casual, tip garden-party, petrecere pe malul lacului sau pe plajă.
Bugetul, esențial în alegerea rochiei de mireasă
- Stabilire bugetului este foarte importantă în alegerea rochiei, ajută foarte mult atât mireasa, cât și casa de modă sau brandul care o va realiza.
În momentul în care știm în ce buget trebuie să ne încadrăm, ne facilităm munca și alegerile, pentru că putem propune cele mai potrivite variante, atât ca stil, dar și din punctul de vedere al sumei alocate pentru rochie.
Citește și: Ce nu trebuie să lipsească din geanta unei femei
Foarte important este ca mireasa să se gândească la întreaga ținută și să nu uite de accesorii, de voal, pantofi sau bijuterii atunci când își stabilește bugetul.
Cum alegem rochia perfectă pentru ziua nunții
- Rezervă timp pentru căutarea rochiei, pentru întânirea cu designerul și probarea mai multor tipuri de rochie! Multe rochii de mireasă, în funcție de materialul folosit, fie că este o dantelă fină sau prețioasă comandată din Franța sau Italia, fie că necesită zeci sau sute de ore de lucru manual, are nevoie în general de un timp de realizare între 2 și 8 luni.
Căutările trebuie să înceapă din timp, însă nici prea devreme nu este oportun, pentru că riscăm să ne plictisim de model sau să apară modele noi, broderii noi spectaculoase și să ne pară rău că nu am așteptat. Este foarte important să ne sfătuim cu designerul sau cu consilierii casei de modă alese cu privire la primele programări și la începerea căutărilor.
Citește și: Viva Magenta a fost aleasă culoarea anului 2023. Cum arată nuanța „curajoasă și vibrantă”
- Găsește casa de modă sau designerul care ți se potrivește, care este pe gustul tău și cu care să ai chimie! Considerăm că ROCHIA este elementul principal din cadrul nunții pentru viitoarea mireasă, de aceea realizarea acesteia trebuie să fie în întregime o poveste frumoasă.
Astfel, recomandăm vizite la mai mai multe branduri pentru a vedea unde există chimie, unde sunt rochiile care sunt pe placul nostru, unde ni se acordă atenția dorită și nu în ultimul rând, unde sunt materialele și mâna de lucru de calitate. Este foarte important să poți face diferența și să poți analiza rochiile de mireasă și materialele folosite, aplicațiile manuale și măiestria cu care acestea sunt lucrate.
Ultima modificare ianuarie 27, 2023 6:58 pm