Brăţările Rudraksha, care îţi schimbă destinul, o adevărată modă printre vedete

.

Şi Tania Budi poartă brăţară indiană din rudrakshă pe care cu greu o dă jos de la mână. “Bratara imi da o energie pozitiva”, a spus vedeta, care a adăugat că acestă brăţară este originală, cu certificat de autenticitate.
Brăţările Rudraksha, care îţi schimbă destinul, o adevărată modă printre vedete
Alexandra Dinu poartă de ceva vreme brăţări Rudraksha, despre care se spune că ar aduce sănătate, linişte, concentrare, fericire, dragoste, dar şi prosperitate. Actriţa mărturiseşte că a aflat de aceste brăţări în timp ce se documenta despre India, ţara pe care intenţiona să o viziteze, însă abia acum, cu ocazia vizitei sale în România, a reuşit să intre în posesia unui astfel de accesoriu.
Brăţările Rudraksha, care îţi schimbă destinul, o adevărată modă printre vedete
Cea mai recentă bijuterie din “arsenalul” lui Ionel Dănciulescu este o brăţară pe care o poartă la mâna stângă. “Am primit cadou o brăţară care se numeşte «Power of Rudraksha by Cozy», de la o prietenă foarte bună care s-a întors din India. De când o port, mă simt fericit şi am energie pozitivă. Şi Cornel Dinu are una”, a declarat Dănciulescu într-un recent interviu.
Brăţările Rudraksha, care îţi schimbă destinul, o adevărată modă printre vedete
“Sunt o romantica incurabila si dintotdeauna am crezut in miracole. Stiu ca aceste divine bratari Power of Rudraksha nu au ajuns din intamplare la mine, tocmai pentru a-mi reaminti inca odata ca minuni exista si se intampla… Cred mult in ele, in energia si puterea lor de a te face sa gandesti pozitiv, in magia lor de a te face sa te simti mai senin la suflet si la chip. Forta tamaduitoare a bratarilor Rudraksha are in spate o legenda frumoasa si cred ca simpla purtare a lor imi aduce calm, liniste si concentrare. Sunt convinsa ca atunci cand crezi intr-un miracol, el va capata consistenta. Eu le mai spun bratarile fericirii… si cred ca lumea va deveni mai buna, doar purtandu-le”, a povestit şi creatoarea de modă Galyna, care nu se mai desparte de brăţările miraculoase.
Brăţările Rudraksha, care îţi schimbă destinul, o adevărată modă printre vedete
(Sursa foto: Facebook, Libertatea)

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton