Blake Lively este aproape la fel de celebră pentru stilul ei vestimentar fără cusur pe cât este de cunoscută pentru cariera cinematografică. Dintre toate ținutele sale, majoritatea spectaculoase, outfit-urile sale tematice sunt adesea cele mai reușite. Blake se află în plin turneu de promovare a celui mai recent proiect, filmul „It Ends with Us”, în cinematografe de astăzi, 9 august. Cu fiecare ocazie, actrița a adus un omagiu personajului pe care îl joacă în drama romantică prin ținutele purtate.
Cuprins
Cuprins
Cele mai spectaculoase ținute purtate de Blake Lively în turneul de promovare a filmului „It Ends with Us”
Blake Lively (36 de ani) este una dintre cele mai așteptate apariții de la fiecare nouă ediție a celebrei Gale Met. Actrița din „Gossip Girl” adoră să interpreteze în moduri inedite codurile vestimentare ale evenimentelor la care este invitată, dar și să poarte piese care aduc un omagiu personajului pe care îl joacă în filmele pe care le promovează.
Spre exemplu, actrița a purtat mai multe costume în timpul promovării thrillerului „A Simple Favor”, în onoarea personajului pe care l-a jucat în producție. Nu este singura actriță care a îmbrățișat această abordare. Zendaya a purtat ținute inspirate de filmele sale pentru a promova „Dune”, „Challengers” și „Spider-Man: No Way Home”, iar Margot Robbie a făcut senzație cu ținutele sale inspirate de filmul „Barbie” în 2023.
Acum, Blake Lively promovează „It Ends With Us”, o adaptare cinematografică a cărții cu același nume scrisă de Collen Hoover. Lively o joacă pe protagonistă, Lily Bloom, care deține o florărie în poveste. Pentru a face aluzie la personaj, actrița a purtat o serie de look-uri de inspirație florală în perioada premergătoare filmului. Producția s-a lansat în cinematografe astăzi, 9 august.
Blake Lively, într-o rochie Versace care i-a aparținut lui Britney Spears
Una dintre ținutele noastre favorite a fost o rochie mini fără bretele, semnată de Oscar de la Renta, cu detalii brodate asamblate într-un degrade floral de la roșu-prună la galben. Altă favorită a fost rochia Versace în nuanțe pastel de roz, mov, albastru și verde. Piesa i-a aparținut lui Britney Spears, care a purtat-o în 2002, la o prezentare de modă din Milan.
„Ne-a făcut pe toți să ne dorim să strălucim, să scriem și să ne spunem poveștile”, a spus Blake despre decizia de a purta rochia lui Britney. „Este chiar rochia lui Britney”, a mai spus Blake, pentru PEOPLE. „Ar trebui să fie în Smithsonian sau Met, dar este pe mine. Mă simt atât de norocoasă!”, a încheiat.
Vezi și alte ținute în GALERIA FOTO de mai sus!
Foto: Profimediaimages.ro
Ultima modificare august 9, 2024 4:53 pm