Andreea Mantea a împărtăşit cu fanii de pe Facebook sentimentele ei de după despărţirea de Ştefan Stan. Uite ce mesaj i-a transmis fostului iubit!
”Aș putea zice că mă simt singură și că am nevoie de niște brațe care să mă scoată din starea asta. Aș putea zice că nu îmi place prezentul și că trecutul e aproape exact ce am vrut vreodată, doar că viitorul nu întârzie pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru mine. Aș putea zice că acum un an sau doi, pe vremea asta, era altfel, pentru că, ei bine, chiar era altfel”, a scris Andreea Mantea pe Facebook
„Aș putea zice ce doresc cu ardoare pentru liniștea mea. Aș putea zice multe, dar mă rezum la a zice că mi-e dor de tine, mi-e dor de cel care erai, de cum erai când… eram. Mă rezum la a duce dorul vechiului tau, la a-l urî pe cel din prezent și la a spera că viitorul tu va avea ceva din ce aveai când te-am cunoscut”, a mai scris vedeta TV.
Andreea Mantea s-a despărţit de Ştefan Stan pentru a doua oară după ce a aflat de infidelitatea acestuia. Cei doi sunt împreună de puţin timp, dar relaţia lor, foarte mediatizată, părea să fie foarte strânsă, mai ales că se auzeau deja clopote de nuntă. La începutul lunii aprilie, Ştefan a cerut-o de soţie pe Andreea Mantea, iar răspunsul ei a fost afirmativ.