Andreea Diaconu, unul dintre cele mai bine cotate manechine internaţionale, a punctat încă un succes de răsunet. Pentru al treilea an consecutiv, ea a fost cooptată în campania H&M.
H&M foloseşte cele mai în vogă modele pentru campaniile sale, iar succesul de care s-a bucurat românca Andreea Diaconu, i-a convins să-i propună un nou contract.
Au apărut primele poze cu Andreea Diaconu în campania publicitară a brand-ului H&M, noua colecţie prezentată de ea fiind potrivită unei atmosfere lejere, boho-chic.
Piesele casual din noua colecţie sunt pline de personalitate, cu printuri extrem de frumoase şi se caracterizează prin pete de culoare îndrăzneţe.
Andreea Diaconu nu este la prima colaborare cu renumitul brand suedez, ea participând pentru al treilea an consecutiv la promovare.
De altfel, încă de la începutul anului, Andreea Diaconu a înregistrat succes după succes. Numai anul acesta a prezentat pe cele mai importante podiumuri de modă din lume pentru branduri precum Trussardi, Stella McCartney, Ralph Lauren, Nina Ricci, Mugler, Isabel Marant sau Balmain.
(Sursa foto: Hepta)
Ultima modificare martie 15, 2022 11:45 am