Alexandra Dinu, superbă pe covorul roşu în Italia

.

Alexandra Dinu, fosta soţie a lui Adrian Mutu, este acum o vedetă foarte cunoscută în Italia şi este invitată la multe evenimente mondene. Iată cea mai recentă apariţie a ei!
Alexandra Dinu participă în această perioadă la Festivalul de Film de la Roma, în cadrul căruia a avut loc aseară o gală caritabilă. Printre invitaţii care au păşit pe covorul roşu s-a numărat şi vedeta noastră, care a fost una din cele mai frumoase apariţii.
Alexandra, care preferă negrul în ultima perioadă, a ales şi de data aceasta o little black dress lungă cu inserţii din dantelă pe părţi şi pe mâneci. Coafura a fost una naturală, cu părul pieptănat pe o parte, iar machiajul a scos în evidenţă buzele senzuale ale Alexandrei.

Alături de actriţă, pe covorul roşu, a fost iubitul ei şi viitorul soţ, actorul Luca Bastianello. Cei doi s-au cunoscut la filmările serialului „Rosso San Valentino” şi s-au îndrăgostit, chiar dacă fiecare avea ală relaţie la momentul respectiv. Ei plănuiau să se căsătorească anul acesta, dar au fost nevoiţi să amâne nunta din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut Mario, fiul Alexandrei, operat la inimă în urmă cu câteva luni.
La evenimentul de gală la care au fost Alexandra şi Luca, a mai fost prezentă Valeria Marini, cea despre care s-a spus că ar fi avut o relaţie cu Cătălin Botezatu.

    
Vedete din Romania Vedete internationale