O adevărată iubitoare de fashion, Albertina Ionescu a lansat de curând în România un accesoriu care va deveni, cu siguranţă, preferatul doamnelor şi domnişoarelor: geanta cu încărcător.
Albertina Ionescu, cunoscută pentru cariera ei în televiziune, dar şi pentru apariţiile stylish, şi-a descoperit în urmă cu doi ani un nou hobby: poşetele. În 2013, ea a lansat o linie de clutch-uri sub semnătura ALBERTINES for YVY Bags, deosebit de elegante şi rafinate, realizate din piele de piton, şarpe de apă, crocodil şi vor fi produse în serii limitate.
Succesul de care s-au bucurat a motivat-o pe Albertina să treacă la următorul nivel şi astfel a apărut un nou concept pe piaţa din România: smart bag-ul.
„Această idee a venit din necesitate! Ni se întâmplă tuturor să rămânem fără baterie la telefon, iar această nevoie a dus la SMART BAG! Este echipată cu încărcător pentru tabletă, telefon, laptop sau aparat foto şi cu un dispozitiv pentru a lumina interiorul poşetei.
Geanta are încorporat la interior un dispozitiv cu led care se poate aprinde printr-o simplă apăsare a unui buton, şi aşa ne vom găsi mai uşor rujul din geantă. Totul a fost creat pentru a ne face viaţa mai puţin complicată! Reîncărcarea se face foarte simplu, la fel cum ne încărcăm orice device”, a dezvăluit vedeta tv într-un interviu pentru adpm.ro.
Printre primele care s-au grăbit să-şi achiziţioneze noul model se află şi Carmen Negoiţă, care a făcut furori cu outfitul şi accesoriile ei moderne la lansarea ultimei colecţii a lui Alexandru Ciucu.
(Sursa foto: Facebook)