Ştefan Muscă a deschis marţi seară Bucharest Fashion Week cu o colecţie de modă care a atras toate privirile? Tu ai purta aceste ţinute?
Designerul Ştefan Muscă a deschis Bucharest Fashion Week cu o colecţie care a atras atenţia şi a generat un feedback pozitiv în rândul celor prezenţi la eveniment. Ştefan Muscă a reuşit să sculpteze propria lui nişă, oferind un echilibru inteligent între finisaje neobişnuite şi articole de îmbrăcăminte hibrid prin colecţia de bărbaţi toamnă /iarnă 2013 – Progressive. Poze: Lora, pe podium la Bucharest Fashion Week
S-au prezentat 25 de ţinute care combină ţesături şi texturi soft, linii stricte cu materiale senzuale, folosind stofă, bumbac şi denim în mod inovativ, capturând astfel mişcarea progresivă a modei.
Colecţia venerează masculinitatea prin trimiteri îndrăzneţe către o iarnă nucleară, un ansamblu excentric, dar cu impact vizual puternic, care dă o notă de sexualitate puternică într-o lume post-apocaliptică.
Bucharest Fashion Week,cel mai important eveniment de modă din România, are loc în perioada 11-13 iunie 2013, la Ambasad’or Events & Leisure. Evenimentul a fost deschis pe 11 iunie de Ștefan Muscă, el venind direct de la Tokio cu această colecție care a făcut furori pe pământ nipon, iar festivalul va fi încheiat pe 13 iunie de spectacolul vestimentar oferit de celebrul Cătălin Botezatu. Moda 2013: Accesorii inedite la Bucharest Fashion Week